Misionarul spaniol în vârstă de 75 de ani contaminat cu virusul Ebola în Liberia și repatriat recent la Madrid a decedat marți, a anunțat un purtător de cuvânt al spitalului din capitala Spaniei unde era tratat bărbatul, transmite AFP
Preotul a fost repatriat în Spania pe 7 august.
Bărbatului i s-a administrat medicamentul experimental ZMapp la spitalul din Madrid, însă nu a răspuns la tratament şi a decedat, au precizat autorităţi sanitare din Madrid.
Acelaşi medicament le-a fost administrat şi celor doi americani infectaţi cu Ebola şi trataţi într-un spital din Atlanta, în sud-estul Statelor Unite, dar cu rezultate pozitive până în prezent.
Misionarul spaniol a fost primul bolnav care a contactat virusul Ebola ce a fost repatriat în Europa. Acesta fusese internat anterior la spitalul administrat de Ordinul San Juan de Dios din capitala Liberiei, Monrovia. Bărbatul a contractat virusul după ce l-a vizitat pe directorul instituţiei medicale, care a murit şi el din cauza bolii.