Tabăra anti-Dragnea încinge atmosfera

Ecaterina Andronescu, căzută în dizgrația conducerii PSD, și-a depus joi candidatura pentru funcția de președinte executiv al partidului, iar Codrin Ștefănescu a anunțat că vrea să candideze pentru funcția de secretar general, acuzând în același timp că el nu a fost nici măcar delegat la Congres și contestând modul în care se fac alegerile interne.

”Astăzi, în partidul pe care îl iubesc, trăiesc niște momente foarte complicate, foarte ciudate. Am venit să îmi depun candidatura pentru secretar general, în condiţiile în care nu ştiu dacă pot intra în sală. Astăzi de dimineaţă, colegii din PSD Sector 1, Biroul permanent, văzând în presă ce se întâmplă cu aceste situaţii complicate şi aberante, s-au autosesizat şi au cerut un Birou permanent, l-au chemat şi pe domnul Tudorache – preşedintele de sector – m-au invitat, şi unul dintre delegaţi şi-a retras delegaţia special pentru a putea intra eu în Congres. Vor trimite această notificare acum la partid, dacă va fi aprobată, s-ar putea să nu fie”, a spus Codrin Ștefănesu.

Potrivit acestuia,  Liviu Dragnea “a schimbat regulile în timpul jocului”, iar cei care vor să candideze pentru funcţii nu pot.

„Acum, că Liviu Dragnea a schimbat regulile în timpul jocului, noi nu putem să candidăm decât din partea regiunilor. Voi depune candidatura aşa cum sunt. Codrin Ştefănescu vrea să candideze nu împotriva candidatului domnului Dragnea, ci pentru partid. Cei 4.000 de delegaţi vor decide dacă îl vor pe Codrin Ştefănescu secretar general, dacă îl vor pe Nicolae Bănicioiu preşedinte executiv sau pe doamna Ecaterina Andronescu. Sunt îngrijorat, de asemenea, pentru faptul că ultimele evenimente nu ne fac bine ca popor. Oamenii care ne votează se uită la noi, aici, la centru şi văd că nu mai suntem colegi, că nu ne mai împăcăm. Eu sunt decis să merg în această competiţie nu pentru mine, ci pentru partidul pe care l-am slujit până astăzi. Nu sunt senator, nu sunt deputat, nu fac parte din consilii de administraţie, am rămas acelaşi Codrin Ştefănescu şi sper că până la ora 16.00 conducerea partidului, căreia i-am devenit şi eu antipatic şi încă câţiva colegi, la presiunea publică şi la presiunea presei, să înţeleagă că noi toţi dorim să candidăm. Dacă în aceste condiţii vom pierde la Congres, atunci aşa să fie, dar trebuie să avem dreptul să candidăm”, a mai spus Codrin Ştefănesu.

La rândul său, Ecaterina Andronescu și-a explicat candidatura astfel: „Pentru președinte executiv, am depus-o în ideea nu că alerg după funcții, niciodată nu am făcut asta, dar cred că trebuie menținută competiția în partid și reprezentanții la congres decid prin votul lor”.

Însă, în opinia acesteia, nu era nevoie de alegeri.

“Cred că la acest congres, care este unul extraordinar, nu trebuia să facem alegeri, trebuia să venim cu un document – proiect de țară – în care să spunem cum gândim și cum vedem noi creșterea economică a României, cum vedem dezvoltarea educației, pe următorii 15-20 de ani. Cred că în acest moment toată lumea s-ar fi concentrate pe Proiectul de țară și mai puțin pe candidaturi. Candidaturile țin de viața internă a PSD”, a afirmat Andronescu.

Întrebată cum comentează decizia Biroului Permanent PSD București-Ilfov de-a o susține pe Viorica Dăncilă pentru aceeași funcție de președinte executiv, Ecaterina Andronescu a spus: „Orice om are dreptul să-și poată depune candidatura“.

Andronescu a mai menționat că nu a discutat cu Liviu Dragnea despre decizia sa de a candida.

Tot din tabăra anti-Dragnea, Nicolae Bănicioiu vrea să devină numărul 2 în PSD astfel că și-a depus candidatura pentru această funcție, afirmând că are susținerea PSD Brăila a lui Mihai Tudose, deși el face parte din PSD Iași. Pe baricada disidenților s-a mai urcat și deputatul PSD Cătălin Rădulescu, care denunță un mod „mizerabil de alegere”.

„Mitralieră” a declarat joi că și-a depus candidatura pentru funcția de vicepreședinte al partidului, deși nu are susținerea organizației, acuzându-i pe Florin Iordache și Claudiu Manda că nu sunt capabili să își coordoneze comisiile parlamentare, dar fac declarații publice.

„Mi-am depus candidatura fără susținerea organizației. Nu am comentat până acum cât de buni sau nebuni sunt, dar colegii din Oltenia sa se abțină- Manda și Iordache. Florin Iordache să vadă de comisia lui și să nu mai facă pe deșteptul să ne dea exemple ce bun jurist este. Am contestat modul de alegere în Congres. Dacă acești doi domni deștepti, cum se cred dânșii, și care nu au dovedit că și-au făcut treaba măcar în comisiile pe care le conduc, niciunul dintre ei. Fac referire și stiu mai bine că nu am avut susținere, pentru că cerința a fost că se dă susținere pentru o singură persoană, deci noi nici nu am intrat în votul organizației. Domnii aceștia, care sunt habarniști, ar trebui să știe, să nu mintă în fața televiziunilor”, a spus Rădulescu.

Potrivit acestuia, unii s-au retras tocmai pentru că șansele erau zero după actuala formulă de alegere.

„Case closed. Trebuia ca toată lumea să candideze. Mâine se vor discuta toate candidaturile și se va face o listă cu toți cei care candidează. Unii și-au depus candidaturile și apoi au răcit și nu pot vorbi răciți la congres. M-am mirat de faptul că s-au înscris și apoi s-au îmbolnăvit”, a afirmat Cătălin  Rădulescu.

Social-democrații își vor alege sâmbătă președinte executiv, secretar general și 16 vicepreședinți (8 bărbați și 8 femei, câte doi dintr-o regiune).

Pentru postul de președinte executiv, PSD București-Ilfov a anunțat că o va susține pe Viorica Dăncilă, care și-a și depus ulterior candidatura. Această funcție este deținută în prezent de Niculae Bădălău, care va primi un nou post: cel de președinte al Consiliului Național. Pentru funcția de secretar general al partidului candidează și Marian Neacșu.

Termenul de depunere a candidaturilor pentru Congresul PSD a expirat joi, la ora 16:00, iar vineri candidaturile vor fi validate – sau nu.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Ioana Radu 8515 Articole
Author

12 Comentarii

  1. E pe post de „iepure”,cum se spune in sport!Astia sunt platiti dupa cursa!

    • cum adica „regiuni” nu mi au judete ? sau asta va fi noua organizare a Romaniei ?

      astia de la PSD ar trebui impuscati toti pentru tradare de tzara ?

  2. Codrin Stefanescu, secretarul general adjunct al PSD nu avea delegatie pentru Congres?E mai ceva decat pe timpul comunistilor…

  3. Sondajul arată limpede faptul că marea masă a celor care au votat PSD nu agreează matrapazlâcurile lui Dragnea.

  4. Am spus mai de mult că Dragnea va fi groparul PSD.Dacă va fi lăsat aşa va face.Locul lui e la puşcărie.

  5. Am spus mai de mult că Dragnea va fi groparul PSD.Dacă va fi lăsat aşa va face.Locul lui e la puşcărie.Dacă nu-l eliminaţi rapid o va face el cu cei care-l incomodează.Acum să vedem care-i mai iute.

  6. D-le Stefanescu,

    Daca iubiti partidul ar trebui sa nu va agatati de functie.

    Toti dau din gura…vai…vai…dar cand nu mai sunt pusi in functii la partid sau la guvern… devin dizidenti…

    Ia de vezi!

    In plus , cum v-ar fi fost dvs. ca la sedinta comitetului executiv un membru psd, ce se da mare iubitor al formatiunii politice, ameninta – cu vorbe urate – seful partidului? Oare ati si uitat ca dintre toti, Dragnea a platit cu varf si indest pentru referendumul de demitere basesciana ? Si inca este hartuit si haituit. Iar plimbarea dvs. pe la ICCJ , cu tot felul de haidamaci , nu a dat deloc bine pt. Dragnea.

    Sincer, stati membru psd, fiti in continuare cum apareti pe la televiziuni si cu rabdarea treci marea.

    Altfel sunteti cam al treilea care vai… vai: Firea…vezi doamne ajutor guvernamental> Banicioiu functie in psd, Iar madame Andronescu crede ca uita careva ca EA a solicitat desfiintarea scolilor profesionale ? Pai femeia asta nu mai merita sa fie nici parlamentar pt. raul facut tarii. Si la 70 de ani cred ca este cazul sa se ocupe de nepoti… daca are!

    Sper desigur ca nu veti deveni mare pontist, ala al carui socru – dupa condamnarea lui Dragnea – tocmai ce spunea pe la televiziuni:”Pe cine mai reprezinta Dragnea in partid !!??”
    S-ar adeveri astfel caa de atasat sunteti de nasii lui ponta… adica de acolo de unde vine
    PARALELUL!!

  7. DEMISIAAAAAAAAAAAA
    CONGRESUL ALEGE CONDUCEREA INCEPAND CU PRESEDINTELE, NU RADIO SANT, BADEA GHIO SI LELEA DE VIDELE!!!!

  8. Dragnea e tot mai speriat. Incepe sa devina paranoic si isi decapiteaza propriul partid asemeni lui Stalin de frica sa nu-i ia cineva conducerea.

  9. Credeam ca Dragnea fie din motive strategice, fie din frica personala, e doar un fricos care tot amana sau nu are curajul angajarii in lupta cu statul paralel, avand in spate un partid de forta PSD-ului. Credeam ca doar ticalosul de Ponta e baiatul rau, iar Dragnea e baiatul bun , cumpatat care a gresit la fel ca si Ponta, dar pentru o scurta perioada, in infratirea sau gudurarea cu seviciile. Acum m-am lamurit de ce ambasadele fac ce vor, de ce serviciile fac ce vor si tot asa, de ce romanii sunt pacaliti. Dragnea se chinuie dar pare sa reuseasca sa ne arate cat de mic este, ca sub el PSD-ul nu are cum sa fie partidul in care majoritatea romanilor si-au pus sperantele. Cu atitudinea sa Dragnea ne arata ca e undeva intre Stalin si Pol Pot liderul khmerilor rosii, cel care isi schimba si executa echipa, apropiatii si la urma intreaga opozitie omorand in 3-4 ani peste 2 mil de combodgieni la populatia Cambodgiei din ani ’70-’80, de 6 mil. De la martirul referendumului la dracusorul rosu sau khmerul rosu, Dragnea se tot duce…

  10. Daca il debarca, e vai si amar de el, adio libertate pt Dragnea acesta. Doar de si-a cumparat-o la greu, cert e ca doar scumpiri simtim sub asta, nici indexarea cu 5% a pensiilor in ianuarie nu fu anul acesta.Dar la ce bani are adunati deja… ii pasa doar ce nu poate sa continuie in ac mandat, de.. pica!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.