Opt persoane au ajuns vineri la spital în urma unui accident produs pe DN29A, pe raza comunei Adâncata, în care a fost implicat un echipaj SMURD care transporta un pacient spre Suceava, a declarat, pentru Agerpres, șeful Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU), Ion Burlui.
Potrivit sursei citate, în autospeciala SMURD se aflau cinci persoane, respectiv doi paramedici, șoferul, un pacient în vârstă de 12 ani și mama acestuia.
Purtătorul de cuvânt al IPJ Suceava, Ionuț Epureanu, a declarat, pentru agenția citată, că accidentul s-a produs în momentul în care un autoturism Renault Clio, condus de un șofer de 22 de ani, a depășit o coloană de mașini, pe linie continuă, într-o curbă fără vizibilitate și a intrat în coliziune cu autospeciala SMURD. În autoturism se mai aflau trei pasageri.
Pacientul din ambulanță nu a suferit traume în urma accidentului, mama acestuia a suferit un atac de panică, iar celelalte victime au suferit răni sau traumatisme ușoare.
Șoferii au fost testați cu etilotestul, rezultatul fiind negativ.
Ionuț Epureanu a precizat că urmează să se stabilească dacă autospeciala SMURD avea pornite semnalele acustice și luminoase pornite.
Șeful ISU a afirmat că acestea erau cu siguranță pornite pentru că așa cere legislația în vigoare.
”Este exclus să nu fi fost pornite”, a spus Ion Burlui.
Poliția a deschis pe numele tânărului care a produs accidentul un dosar pentru vătămare corporală din culpă.