Echipajul feminin de dublu rame fără cârmaci al României, campion european anul acesta, la Sevilla, s-a calificat în finala probei la etapa de Cupă Mondială de canotaj de la Lucerna, sâmbătă, in extremis, după ce a ocupat locul patru în recalificări, relatează Agerpres.
Cristina Grigoraş şi Andreea Boghian au ocupat locul 4, cu timpul de 7 min 07 sec 06/100, devansate de echipajele american, 6 min 59 sec 56/100, olandez, 7 min 05 sec 07/100, şi sud-african, 7 min 06 sec 57/100.
În cursa demonstrativă, Statele Unite s-a clasat pe primul loc, în 6 min 01 sec 74/100, iar România (Roxana Cogianu, Ionelia Zaharia, Cristina Ilie, Ioana Crăciun, Adelina Cojocariu, Irina Dorneanu, Camelia Lupaşcu, Nicoleta Albu, Daniela Druncea) a sosit a doua, în 6 min 08 sec 94/100.
Finalele la dublu rame feminin şi 8+1 feminin vor avea loc duminică, de la orele 11,22, respectiv 15,03.
Fii primul care comentează
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.