Economia de p(a)iaţă

În România ultimilor 20 de ani, în timp ce unii, cei mai mulţi, vindeau pe tarabe două-trei ciocolate şi o sticlă de apă pe zi, alţii, mai puţin la număr, au vândut Bancorex, Dacia Felix, Banca Albina etc. Sau cum spunea I.D. Sîrbu prin anii ’80: „Vor supravieţui doar aceia care mai au acces la cite un secret de stat, ce se mai vinde şi pe unde, iar restul vor trăi aidoma muştelor”.

În ultimul timp suntem prostiţi şi trădaţi mizerabil cu minciuna marilor investiţii în industria extractivă a României: Roşia Montană, gazele de şist din zona subcarpatică sau zăcămintele marine de hidorcarburi. De fapt, un jaf sistematizat temeinic pe structuri mafiote supra-statale. Mafia va lua totul, iar pentru restul va fi foamete şi sărăcie. Băsescu ne asigură nu numai că vom avea o producţie de gaz natural peste necesarul intern, dar vom avea şi de vândut!? Dar cine vinde? Statul român a pierdut industria petrolieră şi a gazelor naturale; industria metalelor este şi ea dată altora pe nimic, inclusiv Alro Slatina, unul dintre cele mai mari combinate de producere a aluminiului din estul Europei; apoi a fost vândut sistemul energetic, aşadar, pentru români nu a mai rămas practic nimic. Un proverb englez spune că „speranţa este pâinea săracului”, însă poate nu întâmplător mămăliga a făcut la noi istorie, şi nu pâinea.

În acest moment, România şi-a pierdut suveranitatea. Suveranitatea este golită de conţinut, iar tratatul politic şi recunoaşterea frontierelor de stat devin caduce dacă pierzi independenţa economică şi controlul propriilor resurse. Regula este următoarea: „Pentru ca o ţară să nu fie în dependeţă de capitalul străin, trebuie ca procentul de investitii în industrie şi bancă să fie trecut de 50%. După cum într-o întreprindere sau într-o bancă un capitalist nu poate dicta dacă nu are un pachet de acţiuni de minimum 51%, tot asfel şi o ţară nu poate fi considerată ca ieşită din starea de semicolonialitate dacă nu are un capital bancaro-industrial autonom” (Petre Pandrea, „Argumentul economic pentru semicolonialitate”).

România are alţi stăpâni. Băsescu şi camarila lui de trădători sunt doar păpuşarii. Executanţii. Care sunt simptomele aceste stăpâniri neaflate şi camuflate de derbedeii politici? Simptomele sunt aparent banale precum virusurile performante, care devorează un organism păcălindu-l cu aparenţa unei gripe obişnuite.

În cazul nostru, simptomul este acesta: serile trecute, jandarmeria i-a ridicat cu forţa, brutal, cu invective oferite din belşug, pe semenii noştri care protestau paşnic, şi în numele nostru, cei prinşi în rutina zilei. Legitimarea şi urcarea în dubă după muşchii unui argat în uniformă nu sunt altceva decât forţa stăpânului pe care nu-l vedem. Suntem sclavii unui stăpân ocultat. El vrea linişte pe plantaţie, iar Băsescu este administratorul plantaţiei numite România.

Păpuşarul Băsescu a transformat economia României într-o economie de paiaţă. Execută milimetric orice ordin de trădare şi vindere a ţării pe bucăţi. România a devenit o ficţiune, iar românii sunt, fără să o ştie pe deplin, piese ale unui joc virtual organizat de alţii, după reguli care ne sunt străine şi impuse deliberat. Şi deloc în joacă.

Camarila lui Băsescu şi acoliţii camarilei sunt doar şarlatani politici ai unei semicolonii. Şi sunt şarlatani până în măduva oaselor şi egoişti până dincolo de marginea înţelegerii. De ce? Fiindcă nu au bază economică, nu au bază morală, ci numai apetituri. La râtul acestor porci mistreţi, românul blând şi răbdător nu a învăţat să dea peste rât acestor mâncători de cadavre – fleici, mititei, ardei, usturoi şi spectacole picante. Dar, pentru că pofta este mare în palatul chelfănelii, porcii au suferit mutaţii, s-au transformat din mâncători de leşuri în mâncători ai destinelor noastre.

Ce ne aşteaptă? O îndelungată perioadă de sclavie. Probabil două sau trei generaţii. După modelul Putin, Băsescu va câştiga şi următoarele alegeri. Va rămâne la putere cu ajutorul marii finanţe, oferindu-i acesteia în schimb resursele României şi 20 de milioane de sclavi. Pentru mine este foarte clar. Cu o Rusie care se îndreaptă spre autocraţia fostului Partid, filierele KGB şi serviciile obediente din România vor strănuta iar stalinist. În România temperatura va coborî sub zero grade în plină vară, iar la amiază va fi întuneric deplin. După cum va dori stăpânul.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Adrian Majuru 530 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.