Editura Academiei Române: a dispărut unul dintre cei mai mari  scriitori ai României

Editura Academiei Române anunță cu adâncă mâhnire dispariția în zorii zilei de 2 ianuarie 2022 a directorului general, academicianul Dumitru Radu Popescu, unul dintre cei mai mari  scriitori ai României.

Prozator, dramaturg, eseist, poet, publicist, scenarist Dumitru Radu Popescu s-a născut la 19 august 1935 în localitatea Păuşa, judeţul Bihor. După terminarea studiilor liceale la Oradea, studiază trei ani Medicina la Cluj (1953–1956), urmând apoi, tot la Cluj, cursurile Facultăţii de Filologie, absolvită în 1961. Corector, apoi redactor la „Steaua”, din 1970 devine redactor-şef la „Tribuna”, ulterior redactor-şef la „Contemporanul” (din 1980) şi la „România literară’ (1988-1989). Secretar al Asociaţiei Scriitorilor din Cluj, membru în Biroul Uniunii Scriitorilor, între 1981 şi 1989 a ocupat funcţia de preşedinte al Uniunii Scriitorilor din România. În 1997 devine membru corespondent al Academiei Române, apoi membru titular în 2006. Dumitru Radu Popescu debutează în 1953 cu versuri în ziarul „Crişana” din Oradea, colaborând susţinut, mai ales cu proză, la „Steaua” şi la numeroase alte periodice. În 1958 îi apare primul volum, „Fuga”, urmat, an de an, de noi culegeri de proză scurtă şi mai ales de multe romane şi piese de teatru, precum şi de eseuri şi poezii.

Dumitru Radu Popescu a îmbogățit literatura română cu o operă monumentală: nuvelele „Duios Anastasia trecea și „Leul Albastru”, romanele „F” și „Vânătoarea regală”, piesele „Acești îngeri triști” și „O batistă în Dunăre”, precum și mult altele. A fost un conducător înțelept, un coleg și un prieten adevărat, un scriitor de mare talent.

Dumnezeu să-l ierte și să-l odihnească în ceruri, căci în amintirile noastre va rămâne veșnic!

Recomanda 10
Author

4 Comentarii

  1. Dupa disparitia lui Augustin Buzura acesta devenise – cel mai valoros roman in viata = D-tru Radu POPESCU .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*


Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.