El e propunerea pentru Ministerul Finanțelor

Dan Vîlceanu este propunerea Florin Cîțu pentru Ministerul Finanțelor. Premierul îi cere lui Ludovic Orban convocarea BPN pentru validarea acestuia.

„O sa îi cer domnului președinte să convoace Biroul Politic Național. Am o propunere… Am văzut că domnia sa a făcut deja câteva propuneri. Propunerea mea este Dan Vîlceanu pentru Ministerul Finanțelor”, a anunțat, sâmbătă, Florin Cîu.

Deputatul Dan Vîlceanu a fost între 2006 și 2009 președintele Organizației de Tineret a PSD din județul Gorj, președinte PDL Gorj, iar din 2015 este președinte PNL Gorj.

Preşedintele PNL şi şeful Camerei Deputaţilor, Ludovic Orban, spunea că nu înțelege de ce premierul Florin Cîțu stă 45 de zile în funcția de ministru interimar al Finanțelor, în condițiile în care PNL „are o mulţime de specialişti de valoare” în domeniul finanţe-buget.

„Aşa cum am declarat şi înainte de revocarea domnului ministru Nazare, să vă uitaţi la datele bugetare şi veţi vedea că nu există absolut niciun fel de motiv pentru revocarea ministrului Finanţelor. De altfel, nici acum nu înţeleg de ce premierul spune că stă 45 de zile, în condiţiile în care PNL are o mulţime de specialişti de valoare în domeniul finanţe-buget, care ar putea să gireze, ca titulari, portofoliul. De la Bogdan Huţucă, Sebastian Burduja, Lucian Heiuş, avem o echipă extrem de puternică în zona de finanţe publice şi personal nu înţeleg de ce trebuie să stea premierul 45 de zile”, menționa Orban.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 3
Author

16 Comentarii

  1. Ta-su fost activist comunist , bunică-su cominternist…iar străbunul legionar….ce putea iesi decat un traseist!!..psd- pdl- pnl..

  2. Un bou in plus la butoanele cu bani. Ps. Astia sunt meritocratii de care ne umpleau urechile Orban în campanie. Doamne apara-ne de jivinele impertinentă si de prostocratii noului val antinațional.

  3. Trebuie sa fi prost nativ să nu înțelegi „de ce sta 45 de zile” fara ministru de finanțe!Deoarece: 1.este beat mangă și 2. Obligații, dominișorule, vine „plebiscitul” PNL și cred că vor avea soarta PNTcd -ului. Și ar fi drept după ce de peste 150 de ani și-au bătut joc de tara asta. Ei sunt artizanii ” monstruoasei coaliții” și Dumnezeu nu uită dar nici nu iartă cum au fost batjocoriți săracii săicredincioșii!!!

  4. Intra si rezista individul, executant perfect?! Nu prea cred! Din cifra secreta a nasterii, rezulta un parteneriat, dar, cand crede ca i-a pus dumnezeu norocul in brate dupa multe greseli voite, crezand ca nu e nicio problema, santajul isi spune cuvantul si este scuipat ca pe un ciot de masea. Posibil sa ajunga si la bulau.
    Cine se aseamana se aduna dar nu rezista la tavaleala vulnerabilitatii.

  5. O laie : de la PSD, la PDL si-acuma, la PNL. Om de convingeri politice puternice …

  6. un arogant, pe cât de mic si traseist, pe ata de bagat in afaceri la rovinari.
    camnd mischie conducea jud gorj, toti urlau, acum tac ca sobolanii??
    o rusine , pe cat de penibil si nesimtit, ppe atat de ipocrit si ingamfat.

  7. Zicea odata Dinescu lu’ basista Pora : „tu esti nesuferita de la natura.” Valabil pentru toti astia din guvern!

  8. catu nu a parasit palatul victoria???? e inca in functie??? o da…..si mai face si nominalizari….DEMISIA!!!!!!

  9. Cum sa pui un contabil de SRL ministru de finante? Asta nu are pic de experienta in finate publice. Dupa contabilu lui Videanu, acum avem contabilu lui Citu. Asta chiar e bataie de joc.

  10. Alt plăvan cu cap de plută ! Chiar n-au pe nimeni mai cu minte , mai cu cojones , decat bălăbănitul asta slugarete făr-de nici-un Dumnezeu ? Linge , linge , pân’ se-nfinge ! Bravos natiune !

  11. Se cunoste puterea prafurilor de tras pe nas, e bine sa te tii de ele, dezintoxicarea nu are efect – este dovedit, priviti ce expresie haotica, nesigura, privire furisata, vorbire incoerenta – prezinta acest avorton de Catu, fixat de Johanis Prim Ministru, si acum se viseaza Presedinte PNL ?! Vai de capul Tarii…

  12. In PNL in afara de PD-Listi mai este vreun liberal in afara de Orban si Alinuta, demolatoarea de camine? Cum se numeste procesul de capusare sau vampirizare?

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.