Oamenii de ştiinţă susţin că schimbările climatice ar fi dus la dispariţia mamutului lânos cu 10.000 de ani în urmă.
În trecut se spunea că oamenii erau responsabili pentru eradicarea mamutului lânos. Deşi omul a vânat animalul pentru carne şi pielea lui, oamenii de ştiinţă au ajuns la concluzia că, de fapt, schimbările climatice ar fi dus la dispariţia speciei, scrie ziarul „Daily Mail”.
Cu 21.000 de ani în urmă, după ultima epocă glaciară, temperaturile mai ridicate au condus la pierderea de păşuni, locul lor fiind luat de păduri.
Aceste modificări au însemnat că prădătorii mamuţilor lânoşi nu mai puteau să supravieţuiască, conform unui studiu realizat la Universitatea de la Durham.
Cercetătorul Brian Huntley a declarat: „Mamuţii lânoşi s-au retras în nordul Siberiei cu 14.000 ani în urmă, deşi înainte au trăit în multe regiuni ale Europei, inclusiv Marea Britanie, timp de 100.000 ani”.
„Studiind fosilele de mamut, reiese că aceştia au fost vânaţi de om. Dar ei nu ar fi fost o pradă uşoară, din cauza mărimii lor”, a spus doctorul Huntley.
„Acesta este un model pentru ceea ce se poate întâmpla ca urmarea a schimbărilor climatice rapide în următorul secol”, a spus doctorul Huntley.
Experţii spun că ar trebui să învăţăm din lecţiile trecutului, deoarece specii mari, cum ar fi elefantul, sunt susceptibile de a fi printre primele afectate de schimbările climatice.