Elefantul din curtea Bucureștiului

Termoficarea acoperă 74% din consumul casnic de căldură în Capitală, iar 95% din consumatorii RADET sunt gospodăriile. În alte cuvinte, dacă RADET/ELCEN ar dispărea brusc la un moment dat, 74% din consumul total de căldură în București, majoritatea gospodării, rămâne în aer. Criza termoficării în București este, așadar, mai puțin cauzată de caracteristicile ”fizice” ale sistemului, ca în alte orașe (CET-uri departe de oraș, consumatori care nu plătesc, debranșări masive), ci de haosul instituțional și neasumarea
responsabilităților, în principal între primăria Bucureștiului și Ministerul Energiei, se arată într-o analiză a Expert Forum.

Termoficarea în București e cea mai mare din Europa după Moscova, acoperă circa jumătate din toată piața de termie din România, iar următoarele orașe, pe locurile 2-5 ca număr de consumatori, au sisteme de 10 ori mai mici decât în București. În ciuda faptului că veniturile bucureștenilor sunt mai mari decât în restul țării, adică și-ar permite mai curând decât aceștia centrale proprii de apartament, numărul debranșărilor în ultimii 30 de ani a rămas relativ mic: doar 8%. De asemenea, termoficarea mai are o logică în București – punctul de pornire este densitatea cererii de căldură, disponibilitatea surselor de căldură reziduală din alte procese și distribuția spațială a orașului. Bucureștiul este singurul oraș din țară unde toate condițiile sunt îndeplinite pentru ca
un sistem de încălzire în regim centralizat să aibă sens: cererea de căldură este foarte densă pe aproape întreaga suprafață a orașului, CET-urile care produc și căldură sunt foarte aproape de zonele de consum, nu în afara orașului ca în restul țării,
producția de energie electrică e necesară oricum sistemului energetic și produce căldură utilizabilă în sistemul de termoficare. Iarna în momentele de consum de vârf, Bucureștiul consumă 7-800 MWh/h, iar centralele în cogenerare ale ELCEN pot produce 600 Mh/h; dacă Mai mult, tendința este chiar de creștere a acestei densități a cererii de căldură, din cauza construcției de cartiere noi cu blocuri de locuințe înalte, în interiorul orașului.

În București sursa de căldură este ELCEN, la Ministerul Energiei; rețeaua de transport și distribuție este a Primăriei; iar operarea rețelei este asigurată de RADET, într-un relație contractuală cu primăria destul de neclară. Dacă în acest moment costul gigacaloriei ar fi 400 de lei, primăria vrea ca prețul la consumator să fie 163 (date pentru 2018), dar nu plătește întotdeauna
diferența, pe care o datorează ca subvenție pe care și-a asumat-o. În timp, datoriile s-au cumulat, iar companiile ELCEN și RADET au intrat în insolvență în 2016 (iar RADET înfaliment în primăvara lui 2019). Datoriile la momentul insolvenței erau 3,8 miliarde ale RADET către ELCEN (un miliard principalul, restul penalități), iar ELCEN datora mai departe 1,8 miliarde.

Anul acesta primăria a început din nou să nu mai plătească subvenția (suma în cauză fiind 140 milioane de lei), iar ELCEN nu mai are resurse să plătească gazul natural și salariile. De șase ani, încercările de a găsi soluții și artificii legale pentru rezolvarea situației n-au dat niciun rezultat. Blocajul instituțional (sau pretextul acestuia) a ținut pe loc și investițiile: s-au înlocuit doar 18% din rețeaua de transport și 13% din rețeaua de distribuție de la începutul anului 2000, iar restul rețelei este dinainte de 1989. În ultimii 5 ani s-au investit circa 130 milioane de lei în RADET din care în ultimii 2 ani doar 17,2 milioane. În schimb, Primăria Capitalei a plătit subvenții în valoare de 3,6 miliarde lei către RADET pentru a acoperi diferența dintre prețul real al gigacaloriei și prețul plătit de populație. Subvenția este una dintre cele mai mari din țară, peste jumătate din prețul gigacaloriei. În lipsa investițiilor, avariile se înmulțesc (anul trecut au fost 3.500). Conductele se deteriorează și pierd nu doar căldură, ci și volum de apă: 1.300 m3/h vara și 2.600 m3/h iarna. Deoarece nu există capacitate de tratare pentru toată cantitatea de apă de adaos care trebuie reintrodusă în sistem, se folosește și apă netratată, care deteriorează și mai mult conductele sau echipamentele ELCEN. Presiunea la care livrează ELCEN agentul termic e de trei ori mai mică acum decât în urmă cu câțiva ani, pentru că altminteri conductele RADET n-ar face față.

Tarifele sunt practic înghețate din 2011, în condițiile în care costurile au crescut, iar subvențiile curente nu sunt plătite; drept urmare, nici RADET, nici ELCEN nu au bani de investiții, deși la ELCEN există echipamente și din 1964 și capacitățile de producție riscă să rămână fără autorizații de mediu, iar conductele RADET sunt vechi și ciuruite.

Situația nu mai poate continua și trebuie găsită de urgență o soluție legală și transparentă, asumată de Primărie și Ministerul Energiei, prin discuții clare cu companiile și cu toți reprezentanții CMGB, din toate partidele. În orice caz, indiferent de
improvizațiile contabile, problema este clară și tranșabilă imediat: toată chestiunea vine din neplata de către Primărie a unei subvenții la care sa angajat legal și, întrucât încrederea e zero, trebuie pus la punct un mecanism prin care Primăria să nu mai
poată să nu își achite datoriile, un mecanism agreat de toate părțile implicate.

Miile de avarii din ultimii doi ani, care probabil se vor înmulți în această iarnă, înseamnă lipsa apei calde și a încălzirii în zone extinse din București. Chiar dacă până în prezent debranșările în București au fost în număr relativ limitat, realitatea e că asta nu prea are legătură cu restricțiile care sunt în lege; cam peste tot, cine a ținut morțiș să se debranșeze, a reușit s-o facă. În
București, serviciul de termoficare până acum câțiva ani era relativ decent și la prețuri mai mici decât în majoritatea orașelor din țară și asta a ținut consumatorii. Dar înrăutățirea bruscă a serviciului va duce la creșterea numărului de debranșări, deoarece
chiar consumatorii mai înstăriți, care își pot permite o centrală proprie, vor opta pentru una. Exact aceștia sunt consumatorii pe care sistemul de termoficare ar trebui să și-i dorească, deoarece ei sunt și cei care plătesc facturile la timp. Debranșările în
creștere, în combinație cu lipsa investițiilor și deteriorarea accelerată a instalațiilor riscă să arunce întregul sistem într-o spirală descendentă carear putea du ce la prăbușirea totală a sistemului în 2-3-4 ani.

Când consumatorii se debranșează, nu este vina lor: ei văd că sistemul actual nu le poate oferi serviciul la un standard minim de calitate, nu văd să se facă ceva pentru redresarea situației și atunci își iau propria soartă în mâini. Rețeaua de gaze naturale nu ar face față unei prăbușiri sistemice și înlocuiri integrale a încălzirii de la sistem centralizat la centrale proprii de apartament. Chiar operatorul rețelei de gaze din București care, teoretic, ar avea tot interesul să poată conecta rapid pe toată lumea, declară că fără investiții în toată rețeaua nu se pot conecta toate centralele noi, iar investițiile în rețea ar dura zece ani, cu lucrări pe toate străzile.
Desigur, acest lucru ar însemna și recuperarea investițiilor în tarifele de distribuție – adică prețuri mai mari la gazul natural.

Centralele individuale de apartamentsu nt deosebit de nocive pentru sănătate. În două studii (Prof. Benga și o analiză a Veolia) se arată că și dacă centralele se încadrează în standardele legale, problema nu e doar de limită a poluanților, ci și de concentrație a
acestora: un coș aruncă poluanți pe geamul deschis al apartamentului de deasupra, care rămân în apartament; apoi, se produc aburi și umezeală, care pot duce la mucegai. Pe scurt, chiar acă poluarea unei mașini nu îți afectează direct sănătatea dacă ești la
distanță de câțiva metri, cu totul altul e impactul dacă respiri direct din țeava lui de eșapament, deși poluarea e aceeași. Din acest motiv, majoritatea statelor europene au înlocuit gazele naturale cu electricitatea nu numai pentru încălzire, dar chiar și în
bucătărie, pentru gătit, poluarea aerului prin combustie (prin produşii de ardere ai combustibililor) fiind demult recunoscută ca o problemă majoră de sănătate publică. Trebuie adăugat și faptul că, pe lângă cei care își vor permite centrale noi, vor exista sute de
mii care vor improviza în limita bugetului disponibil: își vor lua o centrală la mâna a doua, un reșou, un godin, o aerotermă, vor face vreo improvizație la rețeaua de la aragaz sau vor pune pur și simplu o pătură în plus. În multe din celelalte orașe unde sistemele de termoficare au fost definitiv închise, cca o treime din apartamente au rămas fără o sursă alternativă de încălzire. Dacă debranșările sau chiar prăbușirea sistemică se vor produce necontrolat într-un oraș ca Bucureștiul, riscurile de sănătate, explozii, incendii, intoxicații șamd vor crește rapid.