Elena Băsescu, atac la Iohannis

Elena Băsescu, fiica fostului președinte Traian Băsescu, îl atacă într-un interviu acordat EVZ pe președintele Klaus Iohannis.

EBA a declarat că președintele Iohannis este „apatic” și „se odihnește chiar și când ar trebui să ia decizii”. „Noul președinte este apatic și se odihnește chiar și când ar trebui să ia decizii, iar premierului i se clatină serios scaunul și AMR-ul, atât de drag lui când îi număra zilele tatalui meu, se apropie de sfârșit”, a afirmat Elena Băsescu. EBA s-a arătat totodată deranjată de creșterea indemnizațiilor demnitarilor, care îl vizează și pe Iohannis.
„Vă dau două exemple: mărirea imediată a salariilor înalţilor demnitari publici şi alocările uriaşe de fonduri pentru cheltuielile de protocol ale Administraţiei Prezidenţiale. Vă imaginaţi ce s-ar fi întâmplat dacă în mandatul de preşedinte al tatălui meu i se creştea salariul de trei ori? Cred că se adunau USL-iştii, PSD şi PNL deopotrivă, cu furci şi topoare, în faţa Cotroceniului. Acum totul e prezentat ca firesc, ceva normal”, a spus fiica lui Traian Băsescu.

„L-am auzit pe şeful cancelariei prezidenţiale vorbind despre faptul că baza materială de la Palatul Cotroceni este precară, că nu e parchetul de calitate, că peretii stau să cadă. I-aş aminti ca ei, PSD si PNL, îşi faceau un titlu de glorie când tăiau cheltuielile Administraţiei Prezidenţiale. Acum se găsesc milioane, poate chiar zeci de milioane de euro şi pentru avion, şi pentru maşină nouă, dar şi pentru renovarea Vilei Lac 3. Şi nimeni nu se mai scandalizează. Atâta ipocrizie pe metrul pătrat rar mi-a fost dat să văd”, a mai afirmat EBA.

În schimb, fata fostului președinte are cuvinte de laudă la adresa Rovanei Plumb, președinta Consiliului Național al PSD.

„Mă bucură foarte tare prezența unor femei la vârful politicii românești. Cred că e o evoluție firească și sănătoasă a societății românești, care începe să se lepede de haina misoginismului. Pe Rovana o cunosc din perioada în care eram amândouă reprezentante ale României în Parlamentul European. A fost mereu foarte serioasă și a muncit mult. Despre ea, chiar se poate spune că doar eforturile pe care le-a făcut au propulsat-o aproape de șefia PSD. Eu cred ca poate fi un exemplu de urmat și că, dincolo de anumite acțiuni populiste, a avut un mandat relativ bun în fruntea Ministerului Muncii. Pe Alina Gorghiu o cunosc mai puțin, dar cred că e o femeie tânără, curajoasă și foarte ambitioasă. Are sprijinul necesar și datele pentru a ținti foarte sus, cu condiția să nu vrea totul deodată”, a spus EBA.


Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.