Elena Băsescu a declarat, joi, că rezoluția adoptată în Parlamentul European privind libera circulație este o lecție bună pentru Guvernul de la București despre cum poate fi protejată imaginea României în Uniunea Europeană.
„Rezoluţia este o dovadă că dialogul şi respectarea principiilor şi valorilor europene sunt mai eficiente decât logica strâmbă a premierului Ponta care, atunci când nu ştie ce să facă, începe să înjure şi să jignească. Pe de altă parte, sper că toţi politicienii europeni vor înţelege că retorica etnică este o mare greşeală şi nu serveşte construcţiei Europei unite”, a precizat europarlamentarul.
Joi, Parlamentul European a adoptat o rezoluţie privind libera circulaţie. Documentul cere statelor membre să respecte dispoziţiile din tratat privind libertatea de circulaţie şi principiile egalităţii.
Rezoluţia va fi transmisă de preşedintele PE, Martin Schulz, Consiliului, Comisiei, precum şi guvernelor şi parlamentelor statelor membre.