Supărată că presa susţine că nu prea le are cu limba română europarlamentarul PDL Elena Băsescu a organizat, în cadrul Parlamentului European de la Bruxelles, o expoziţie dedicată poetului moldovean Alexei Mateevici, ocazie cu care ea a subliniat importanţa operei acestuia, recitând câteva versuri.
„Prin acest eveniment dorim să-i aducem un omagiu celui care a luptat pentru limba română în Basarabia. Cred că este important să ne reamintim mai des de trecutul nostru, având în vedere că pe 24 ianuarie am serbat în ţară Ziua Unirii Principatelor”, a declarat Elena Băsescu, la vernisarea expoziţiei.
Potrivit ziarului Gândul, europarlamentarul s-a referit pe larg şi la importanţa creaţiei literare a lui Alexei Mateevici. „Alexei Mateevici ne-a lăsat moştenire opera «Limba Noastră», scrisă într-un moment în care intuia că vor avea loc mari transformări în societatea ţaristă. Prin această creaţie, el a reuşit să transmită tuturor românilor un îndemn actual şi astăzi – acela de a ne apăra valorile prin care ne identificăm: limba, cultura, tradiţiile”, a spus Elena Băsescu.
Europarlamentarul a şi recitat câteva versuri din Alexei Mateevici – „Limba noastră-i foc ce arde/ Într-un neam ce fără veste/ S-a trezit din somn de moarte/ Ca viteazul din poveste” -, spunând că acestea surprind dezideratul vital al basarabenilor ca, înaintea Primului Război Mondial, prin limba pe care o vorbeau să-şi păstreze existenţa istorică.