Elena Udrea contestă măsura controlului judiciar

Elena Udrea s-a prezentat, miercuri, în fața judecătorilor de la Înalta Curte de Casație și Justiție, anunță B1 TV.

Fostul ministru al Turismului contestă măsura controlului judiciar în dosarul „Gala Bute”, în care este judecată pentru fapte de corupție.

Elena Udrea a contestat măsura controlului judiciar motivând că în cazul său nu se mai impune o măsură prevenitvă deoarece dosarul a fost trimis spre judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție și nu are cum să influențeze ancheta. De asemenea, aceasta a precizat că este la dispoziția judecătorilor.

Și pe 4 august deputatul declara că doreşte să scape de această măsură deoarece vrea să ducă o viaţă normală, să nu mai fie urmărită şi fotografiată de presă şi paparazzi.

Despre primarul general al Capitalei, Sorin Oprescu, arestat preventiv pentru 30 de zile pentru luare de mită, Elena Udrea a spus că acesta „este condamnat la chinuri”, având în vedere faptul că acesta este dependent de un tratament.

„Poate este exagerat puțin să spui că este condamnat la moarte, însă este foarte greu. Pentru cineva dependent de un tratament este foarte greu. Condamnat la chinuri sigur este”, a susţinut Udrea.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Rares Constantinescu 2670 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.