Ministrul Dezvoltării şi Turismului, Elena Udrea, a scris într-o postare pe blog, referitoare la discursul susţinut de către preşedintele Barack Obama în Congresul SUA, că vorbele acestuia nu diferă cu nimic de mesajele pe care ea însăşi, ministrul Transporturilor, premierul Emil Boc şi preşedintele Traian Băsescu le transmit.
Udrea scrie că „mesajul clar” al preşedintelui american a fost că „sunt necesare investiţii care să creeze locuri de muncă”.
Elena Udrea, care a postat şi citate în limba engleză din discursul liderului de la Casa Albă, a spus că aproape 200 de miliarde de dolari vor fi investiţi în infrastructura americană în anii următori, dar şi că preşedintele SUA a anunţat că este necesară reformarea în continuare a sistemului american de sănătate şi o tăiere a cheltuielilor.
„Din această perspectivă, discursul lui Barack Obama nu diferă cu nimic de ceea ce spun eu, ca ministru al Dezvoltării, de ceea ce spune Premierul Boc, ministrul Anca Boagiu sau Preşedintele Traian Băsescu: din criză se iese cu investiţii, nu cu mărirea nivelului asistenţei sociale”, scrie Udrea, citată de Mediafax.