Guvernul Marii Britanii se va concentra pe construirea unei economii mai puternice, care să-i permită acestei ţări să ‘concureze şi să reuşească în lume’, dar şi pe ‘promovarea unei societăţi mai corecte, care îi recompensează pe cei care muncesc din greu’, a declarat miercuri regina Elisabeta a II-a, în tradiţionalul discurs al tronului ţinut în Parlament, relatează BBC şi AP, potrivit Agerpres.
În acelaşi timp, a adăugat suverana britanică, executivul de la Londra vizează o legislaţie care să reducă reglementarea excesivă ce reprezintă o povară pentru mediul de afaceri, dar şi o lege care să-i ajute pe antreprenori să-şi protejeze proprietatea intelectuală.
În egală măsură, guvernul se gândeşte şi la drepturile consumatorilor, având în vedere crearea unui ‘set simplu’ de astfel de drepturi care să promoveze totodată ‘competitivitatea pieţelor şi creşterea’, a dat asigurări regina în discursul său.
Executivul îşi propune totodată să-i ajute pe britanici să devină proprietari, printr-un sistem de contribuţie a statului în cazul ipotecilor şi depozitelor şi îmbunătăţirea asistenţei pentru copiii ai căror părinţi lucrează.
Tot în plan social, cum era de aşteptat, regina a anunţat şi elaborarea unei legi privind asistenţa socială şi un nou sistem ‘mai simplu’ de pensii de stat.