Primul ministrul Emil Boc a ajuns sâmbătă la Beijing, urmând ca luni să aibă o întrevedere cu omologul său chinez Wen Jiabao.
Vineri, premierul român a avut o întrevedere cu preşedintele chinez Hu Jintao. Şeful Executivului de la Bucureşti a precizat că partea chineză a solicitat guvernului României ca firmele chinezeşti care vor să participe la diverse lucrări şi alte investiţii în România să beneficieze de tratament egal pe piaţa românescă, Emil Boc precizând că aceste companii nu vor fi discriminate în raport cu alte firme, însă se vor respecta reglementările europene.
De asemenea, premierul Emil Boc, care a participat la oraşul Shenzhen la deschiderea Universiadei 2011, a fost nevoit să respecte un program strict impus prin măsurile de securitate luate de autorităţile chineze. În context, premierul a mărturisit că atunci când nu a avut activităţi programate a fost nevoit să rămână la hotelul unde era cazat şi să urmărească programele postului CNN.
Emil Boc s-a referit şi la încercarea de vânzare a pachetului minoritar de 15 % din Petrom. Boc a precizat că discutase cu preşedintele Traian Băsescu decizia de a nu vinde pachetul la preţul de 0,33 lei/acţiune, cât sugerase consultantul contractat. În context, premierul Boc a menţionat că România nu se află în situaţia în care să fie obligată să vândă la orice preţ pachetul de 15% din Petrom, el spunând că şi pe trimestrul II se va înregistra creştere economică.