Când românului i-a ajuns cuțitul la os, zice, aproape disperat. Cum nu vii tu Țepeș Doamne? Puțini poate sunt cei care știu că replica este de fapt un vers din Scrisoarea a III-, a lui Mihai Eminescu.
Poetul național însă este cel care a făcut o radiografie a sistemului politic din România, care este mai mult decât actuală. Iată câteva fragmente elocvente dintr-un articol publicat în ziarul “Timpul”, în 1877!
Ce caută aceste elemente nesănătoase în viața publică a statului? Ce caută acești oameni care pe calea statului voiesc să câștige avere și onori, pe când statul nu este nicăieri altceva decat organizarea cea mai simpla posibila a nevoilor omenești?
Ce sunt aceste păpuși care doresc a trai fără munca, fără știință, fără avere moștenita, cumuland cate trei, patru însărcinări publice dintre care n-ar putea sa implineasca nici pe una in deplina conștiințî? (…)
Ce cauta? Vom spune noi ce cauta.
Legile noastre sunt straine; ele sunt facute pentru un stadiu de evolutiune sociala care in Franta a fost, la noi n-a fost inca. Am facut strane in biserica nationalitatii noastre, neavand destui notabili pentru ele, am durat scaune care trebuiau umplute. Nefiind oameni vrednici, care sa constituie clasa de mijloc, le-au umplut caraghiosii si haimanalele, oamenii a caror munca si inteligenta nu plateste un ban rosu, starpiturile, plebea intelectuala si morala.
(…)
Dar acum, de ne veti fi iertat sau nu, sa stam de vorba gospodareste si sa va intrebam ce poftiti d-voastra? Si, ca sa stim ca aveti dreptul de a pretinde, sa intrebam ce produceti? (…)
Ciudata tara, intr-adevar! Pe cei mai multi din acesti domni statul i-a crescut, adica i-a hranit prin internate, ca dupa aceea sa-si castige, printr-un mestesug cinstit, painea de toate zilele.
Dar statul a ajuns la un rezultat cu totul contrar. Dupa ce acesti domni si-au mantuit asa-numitele studii, vin iar la stat si cer sa-i capatuiasca, adica sa-i hraneasca pana la sfarsitul vietii. Dar nu-i numai atata.
Domnia lor vor sa faca pe boierii. 3–4–500 de franci pe luna nu-i linistesc si nu-i fac sa se puie pe munca pentru a deveni folositori natiei de pe spinarea careia traiesc. Sunt nascuti pentru lucruri mai inalte, pentru deputatii, ministerii, ambasade, catedre de universitate, scaune in Academie, tot lucruri mari la care cinstitii lor parinti, care vindeau braga si rahat cu apa rece sau umblau cu patrafirul si sfistocul din casa-n casa, nici nu visasera si nici n-aveau dreptul sa viseze, caci nu dadusera nastere unor feti-frumosi cu stele-n frunte, ci unor baieti grosi la ceafa si tarzii la minte, de rand, adesea foarte de rand.
Caci, din doua una: sau acesti oameni sunt toti genii si, prin „calitatea” muncii lor intelectuale, merita locul pe care-l ocupa, sau, neproducand nici o valoare, nereprezentand nici un interes general decat pe al stomacului lor propriu, trebuie reimpinsi in intunericul ce li se cuvine.
Tarani? Nu sunt. Proprietari nu, invatati nici cat negrul sub unghie, fabricanti – numai de palavre, meseriasi nu, breasla cinstita n-au, ce sunt dar? Uzurpatori, demagogi, capete desarte, lenesi care traiesc din sudoarea poporului fara a o compensa prin nimic, ciocoi boierosi si fudui, mult mai infumurati decat coboratorii din neamurile cele mai vechi ale tarii.
De acolo pizma cumplita pe care o nutresc aceste nulitati pentru orice scanteie de merit adevarat si goana inversunata asupra elementelor intelectuale sanatoase ale tarii, pentru ca, in momentul in care s-ar desmetici din betia lor de cuvinte, s-ar mantui cu domnia demagogilor.
Intr-adevar, cum li s-ar deschide oamenilor ochii cand unul le-ar zice: „Ia stati, oameni buni! Voi platiti profesori care nici va invata copiii, nici carte stiu; platiti judecatori nedrepti si administratori care va fura, caci nici unuia dintr-insii nu-i ajunge leafa. Si acestia va ametesc cu vorbe si va imbata cu apa rece.
Apoi ei toti poruncesc si nimeni n-asculta. Nefiind stapan care sa-i tie in frau, ei isi fac mendrele si va saracesc, creandu-si locuri si locusoare, deputatii, primarii, comisii si multe altele pe care voi le platiti pesin, pe cand ei nu va dau nimic, absolut nimic in schimb, ci din contra va mai si dezbraca, dupa ce voi i-ati intolit. N-ar fi mai bine ca sa stapaneasca cei ce n-au nevoie de averile voastre, avand pe ale lor proprii? Sau cel putin oameni care, prin mintea lor bine asezata, va platesc ce voi cheltuiti cu dansii?
De aceea, alungati turma acestor netrebnici care nu muncesc nimic si n-au nimic si vor sa traiasca ca oamenii cei mai bogati, nu stiu nimic si vreau sa va invete copiii, si n-au destula minte pentru a se economisi pe sine si voiesc sa va economiseasca pe voi toti“.
Dacă un spirit de o puritate desăvârșită cum Eminescu analizează politica și reprezentanții ei, în orice circumstanță am avea ghilotinarea ei, în orice țară din această lume ne-am afla. Avem rezultatele a ceea ce votăm, cine se plânge de asta pe aici e cu gândul la totalitarismul extremist.