Emisiunea „Vorbe Grele” cu Victor Ciutacu va fi difuzată la Antena 3

Începând din aceasta toamnă, în fiecare vineri de la ora 23:05, Victor Ciutacu va realiza emisiunea „Vorbe Grele” la Antena 3.

„Mă bucur că mă alatur, de data asta şi cu acte, echipei unde cred că mi-am căştigat locul. Proiectul jurnalistic şi uman „Vorbe grele” este – şi nu spun cuvinte mari – partea cea mai luminoasă a evoluţiei mele profesionale, iar faptul că emisiunea se mută pe Antena 3 este unul dintre puţinele mele motive de fericire de care am avut parte în ultima perioadă. E normal să vrei să evoluezi, e firesc să vrei să arăţi ce poţi în cel mai performant mediu posibil. Îmi place fotbalul şi, făcând o analogie, cred că am promovat din Europa League în Champions League. Antena 2, demers jurnalistic la a cărui construcţie am participat încă din stadiul de proiect scris pe hârtie, mi-a oferit, trei sezoane şi jumătate şi în timpul a peste 500 de ediţii, posibilitatea de a evolua şi liniştea necesară impunerii unui brand pe piaţa media. Lucruri pentru care vreau să fac o reverenţă publică”, a declarat Victor Ciutacu, realizatorul emisiunii.

„Vorbe Grele” nu are structura unui talk-show obişnuit, emisiunea nu se desfăşoară pe tiparul întrebări-răspunsuri, şi asta deoarece Victor Ciutacu este un jurnalist dezinvolt, direct, care îşi expune propriile opinii, le argumentează şi participă activ la dezbatere, nemenajându-şi invitaţii.

Emisiunea va aborda subiecte variate şi va avea invitaţi din toate zonele de interes pentru societatea romanească, într-o discuţie liberă, din care telespectatorii ăşi vor trage singuri concluziile.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.