Jucătoarea britanică de tenis Emma Răducanu a pus capăt colaborării cu antrenorul german Torben Beltz, după un debut de sezon dificil, informează L’Equipe.
Jucătoarea aflată în prezent pe locul 11 în clasamentul WTA a început colaborarea cu Torben Beltz în urmă cu cinci luni.
„Vreau să-i mulţumesc lui Torben pentru munca sa, profesionalismul şi angajamentul său. Cred că cea mai bună cale pentru dezvoltarea mea este să trec la un nou model de antrenament, cu sprijinul LTA (Federaţia britanică de tenis) între timp”, a declarat Răducanu pentru presa britanică.
La două săptămâni după ce a câştigat US Open, britanica s-a separat de antrenorul său din momentul respectiv, Andrew Richardson, explicând că doreşte să lucreze cu un antrenor mai experimentat.
După surprinzătorul său succes la Flushing Meadows, în septembrie 2021, Răducanu a traversat o perioadă complicată. Ea a înregistrat patru victorii şi şase înfrângeri în circuitul profesionist de la debutul anului 2022, ultima dintre ele în faţa polonezei Iga Swiatek, în sferturile de finală ale turneului de la Stuttgart (4-6, 4-6), competiție încheiată duminică.