Epopeea podului de la Brăila: „E un soi de semi-şantaj”

Recepţia podului peste Dunăre de la Brăila se va face după remedierea neconformităţilor sale de către cei care au realizat lucrarea, a anunţat

De B C
Epopeea podului de la Brăila: „E un soi de semi-şantaj”

Recepţia podului peste Dunăre de la Brăila se va face după remedierea neconformităţilor sale de către cei care au realizat lucrarea, a anunţat

Recepţia podului peste Dunăre de la Brăila se va face după remedierea neconformităţilor sale de către cei care au realizat lucrarea, a anunţat ministrul Transporturilor şi Infrastructurii, Sorin Grindeanu.

„Colegii mei de la CNAIR în urmă cu cred că o săptămână au terminat evaluarea lucrărilor de la pod. Există neconformităţi pe care cei care au realizat această lucrare trebuie să le îndrepte (…), după care vom trece la recepţia acestei lucrări. Până când aceste neconformităţi nu sunt înlăturate (…), nu vom face recepţia. (…) Am transmis acest lucru nu doar conducerii locale a acestei multinaţionale, ci şi conducerii lor centrale, de la Roma”, a spus Sorin Grindeanu, întrebat de jurnalişti despre recepţia podului peste Dunăre de la Brăila, luni, într-o conferinţă de presă.

Ministrul Grindeanu a atras atenţia că acesta este „parcursul normal” şi că nu intenţionează să intre „într-un soi de semi-şantaj”, precizând că lucrarea a fost finalizată pe partea de pe Jijila, de pe malul tulcean al Dunării.

„În acest moment e un soi de semi-şantaj din acesta în care, domnule, nu vă dăm în circulaţie (…) până nu ne recepţionaţi şi podul. (…) Colegii mei nu pot să recepţioneze o lucrare atâta timp cât există bucăţi neconforme. (…) Înţeleg că au început să îndepărteze aceste neconformităţi”, a adăugat Sorin Grindeanu.

Distribuie articolul pe:

6 comentarii

  1. Va veni vremea cand pilonul de pe malul stang al Dunarii se va frange datorita greselilor de executie si conditiilor atmosferice.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.