Un deputat PSD a comparat luni, în Parlament, discursul politic al lui Emil Boc cu discursul lui Hitler din 31 ianuarie 1933.
Acuzaţia la adresa premierului Boc – pentru că o comparaţie cu comportamentul lui Hitler cam asta înseamnă – nu a fost făcută pe un blog, nu în cadrul unui talk show televizat, ci în plenul Parlamentului României. Deci, pe undeva, pot spune că această acuzaţie are şi un iz oficial. Are sau nu dreptate deputatul PSD Adrian Solomon, cel care a făcut această comparaţie între micul caporal născut la Linz şi micul nostru premier născut într-o comună din zona Clujului? Haideţi să analizăm elementele de care dispunem.
Autorul comparaţiei pleacă de la o „placă” foarte des utilizată de premier şi PDL în ultimul timp care lasă de înţeles „că după 20 de ani ei sunt cei chemaţi să preia destinul României şi să îl ducă acolo unde vrem cu toţii” (citatul îi aparţine lui Solomon – n.a.). După care vine cu un citat din Hitler: „Noi preluăm o moştenire îngrozitoare: în 14 ani, partidele din noiembrie au ruinat ţăranul german, în 14 ani au creat o armată de milioane de şomeri. Guvernul naţional va urma planul expus în continuare cu voinţă de fier şi perseverenţă plină de încăpăţânare. (…) Guvernul revoluţiei naţionale doreşte să pornească la treabă şi o va face. Nu el este cel care timp de 14 ani a provocat ruina poporului german. El în patru ani va trebui să acopere datoriile contractate în 14 ani. Partidele marxiste şi cei care le susţin au avut la dispoziţie 14 ani în care să-şi dovedească priceperea”.
Paralela găsită de deputatul PSD-ist nu este deloc departe de realitate. Inclusiv expresii de genul „moştenire îngrozitoare”, „acoperirea datoriilor”, „partide marxiste” (că acum sunt numite de stânga nu schimbă cu nimic datele problemei) apar zilnic în discurul de la Palatul Victoria şi nu numai. Deci, stricto senso, putem spune că Adrian Solomon nu a greşit făcând respectiva comparaţie.
Dar dacă această comparaţie vizează nivelul declaraţiilor premierului Emil Boc, mult mai gravă mi se pare o altă comparaţie – a circulat pe internet luna trecută – cu o decizie a lui Hitler, pusă însă pe seama principalei Camere a Parlamentului de atunci al Germaniei, prin care „legile adoptate de guvernul Reich-ului se puteau abate de la Constituţie şi, în plus, nu mai necesitau şi aprobarea Parlamentului”. Dacă ne gândim la multitudinea de legi neconstituţionale date numai în 2010 (unele tolerate de CCR), la numărul mare de ordonanţe de urgenţă şi la desele angajări de răspundere a guvernului pe legi extrem de importante, putem spune că şi această comparaţie nu este deloc exagerată.
Nu aş încadra la capitolul comparaţii vopsirea – în ultimii doi ani – a faţadelor unor edificii importante, în general instituţii publice, în portocaliu, dar este bine de ştiut că svastica a ajuns de la un simplu simbol al partidului nazist principalul simbol al întregii Germanii a timpului. De asemenea, nu ştiu – dar se poate afla – dacă elevii germani primeau carnete de note cu coperte cu însemnele partidului nazist sau calendare cu chipul lui Hitler, dar la noi această directă implicare a politicului în şcoli este o realitate periculoasă.
Nu în ultimă instanţă, o recentă afirmaţie a ministrului Muncii, Ioan Nelu Botiş – „Guvernul nu oferă fericire. Căutaţi fericirea în munca dumneavoastră…” – mi se pare extrem de nefericită şi face trimitere tot la perioada de tristă amintire din care au fost extrase comparaţiile.
Chiar dacă există deci unele uşoare similitudini între „micul caporal” şi micul nostru premier, personal cred că este posibil ca dezvoltarea lor să nu se producă. Cineva trebuie să spună „stop!”. Şi premierului, şi partidului pe care îl conduce în acte şi şefului său de facto.
P.S. O singură comparaţie cu Hitler i-ar fi fost favorabilă lui Emil Boc: cea în legătură cu autostrăzile. Numai că premierul nostru este corigent la acest capitol, motiv pentru care proclamă ca fiind autostrăzi şosele de centură şi drumuri naţionale cu câte două benzi pe sens.
