Euro 2012, Italia, uber alles: Prima reacţie a eroului

Euro 2012: Reprezentativa Italiei a învins, joi, la Varşovia, cu scorul de 2-1 (2-0), naţionala Germaniei, în semifinalele Campionatului European din Polonia şi Ucraina, şi s-a calificat în finala competiţiei, în care va întâlni deţinătoarea trofeului, Spania.

Euro 2012: Italia-Germania 2-1 şi Squadra Azzura aşteaptă Spnaia în finală. Internaţionalul italian Mario Balotelli a declarat joi, după calificarea în finala Campionatului European, că aceasta este cea mai frumoasă seară din viaţa sa şi că este încrezător înaintea confruntării de la Kiev cu Spania, informează tuttomercatoweb.com.

„Am aşteptat atât de mult acest moment. I-am dedicat golurile mamei mele, care a venit la stadion doar pentru mine. Au fost aici şi cei mai buni prieteni ai mei şi acest lucru a contat pentru mine. Cassano a fost genial, doar el poate face ceea ce a făcut. Dacă revin în Italia? Acum nu mă gândesc la asta, joc în Anglia şi momentan rămân acolo. Cred că aceasta este cea mai frumoasă seară din viaţa mea, dar sper ca în finală să jucăm chiar mai bine şi să învingem. Spania? Trebuie să fim liniştiţi, să nu ne fie teamă, asta şi pentru că deja le-am dat un gol (n.r. – în grupe) şi suntem puternici”, a spus Balotelli.

Reprezentativa Italiei a învins, joi, la Varşovia, cu scorul de 2-1 (2-0), naţionala Germaniei, în semifinalele Campionatului European din Polonia şi Ucraina, şi s-a calificat în finala competiţiei, în care va întâlni deţinătoarea trofeului, Spania.
Golurile învingătorilor au fost marcate de Balotelli ’20, ’36. Pentru Germania a înscris Mesut Ozil, în minutul 90+2, din penalti.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.