„Moneda unică îşi va continua contra-performanţa atâta timp cât incertitudinile legate de datoriile ţărilor europene vor afecta cererea de active din Zona euro”, este de părere analistul Lee Hardman, de la Bank of Tokyo-Mitsubishi.
Moneda europeană s-a depreciat luni în faţa dolarului american după o uşoară revenire săptămâna trecută, pe fondul accentuării temerilor legate de sănătatea economiilor din Zona euro, alimentate de preluarea băncii CajaSur de către Banca Naţională a Spaniei, informează Boursorama.
Moneda unică era tranzacţionată luni, la ora 9.30 GMT (12:30 ora României) la Paris la valoarea de 1,2414 dolari, în scădere faţă de cotaţiile de vineri, respectiv de 1,2563 dolari/euro, la ora 21:00 GMT (24:00 ora României).
Euro s-a depreciat şi în comparaţie cu moneda japoneză, fiind cifrat la 112,07 yeni, faţă de 113,03 yeni vineri.Dolarul s-a apreciat luni în faţa monedei japoneze, de la 89,93 yeni/dolar vineri, la 90,27 yeni/dolari luni în jurul orei prânzului.”Accentuarea neliniştii generale cu privire la datoriile suverane ale ţărilor din Zona euro a făcut ca investitorii să evalueze mai serios riscurile unei adănciri a recesiunii în ţările cu economii dezvoltate”, a comentat analistul Lee Hardman, de la Bank of Tokyo-Mitsubishi pentru jurnaliştii de la Boursorama.
Astfel, „moneda unică îşi va continua contra-performanţa atâta timp cât incertitudinile legate de datoriile ţărilor europene vor afecta cererea de active din Zona euro”, a adăugat analistul.Aflată în mari dificultăţi financiare, CajaSur, o bancă mică din sudul Spaniei, controlată până de curând de Biserica Catolică a fost pusă duminică sub tutela statului, după eşecul proiectului de fuziune cu o altă bancă regională, Unicaja.