Televiziunile Kremlinului sugerează ca noua campanie de bombardamente asupra Ucrainei, care vizează în special vestul țării și rutele de transport a armamentului sunt și un mesaj pentru Germania. Propagandistul Vladimir Soloviov l-a catalogat deja pe cancelarul Friedrich Merz drept ”nazist”.
Abordarea lui Merz este însă mult mai calculate decât cea a premierului polonez Donald Tusk. Merz consideră că presiunile pe care Vestul le poate pune asupra Rusiei, prin sancțiuni și noi ajutoare militare pentru Ucraina, trebuie să urmărească schimbarea calculelor lui Vladimir Putin și aducerea lui la masa negocierilor.
De cealaltă parte, Donald Tusk declară că scopul susținerii Ucrainei este victoria. ”Victoria Ucrainei este o chestiune de securitate pentru întreaga Europa. Iar o victorie înseamnă integritatea teritorială, suveranitatea, o pace lunga și dreaptă”.
Donald Tusk nu a creat, ci a rupt punți în timpul negocierilor pentru Brexit, în calitate de președinte al Consiliului European. Abordarea sa a fost brutal anti-britanică, dorind ca printr-un Brexit cât mai dur să dea o lecție potențialilor doritori de a o rupe cu UE. Tusk, ca și alți lideri central și est-europeni, adoptă un discurs bazat mai mult pe emoție decât pe gândire strategică. Kaja Kallas, înaltul reprezentant al UE pentru politică externă, este un exemplu și mai elocvent din acest punct de vedere.
Problema este că acei lideri care doresc înfrângerea Rusiei lui Putin nu spun cât va costa și cât timp va lua atingerea acestui obiectiv. Dacă este să luăm în calcul multitudinea informațiilor despre problemele economice ale Rusiei, ofensiva rusă de vară nu merge deloc rău, iar obiectivul Moscovei pare să fie acela de a ocupa integral cele patru regiuni ucrainene, la care se adaugă Crimeea. În plus, Rusia a invadat și regiunea Sumî, unde a capturat o suprafață similară cu cea pe care Ucraina încă o mai controlează în Kursk, ceea ce a naște perspectiva unui posibil schimb de teritorii. Înaintarea rusă este totuși lentă, iar în ritmul actual ar trebui să treacă chiar trei ani pentru ca Moscova să obțină controlul asupra celor patru regiuni ucrainene. Însă războiul schimbă deseori asemenea calcule prin extrapolare, pentru că, odată căzută linia frontului, înaintarea rusă poate fi foarte rapidă.
Aducerea lui Vladimir Putin la masa negocierilor pare un obiectiv mult mai realist decât o victorie totală a Ucrainei, plata unor despăgubiri de război uriașe de către Rusia, plus judecarea pentru crime de război a conducerii de la Kremlin, a ofițerilor ruși și a afaceriștilor care au ajutat mașina de război rusă. Chiar și noua schimbare de atitudine a președintelui SUA, cu critici vehemente la adresa lui Putin, anunțul de reluare a livrărilor de arme și perspectiva adoptării sancțiunilor împotriva Indiei si Chinei (taxe vamale de 500% pentru statele care mai fac comerț cu Rusia) nu aduc mai aproape o ipotetică victorie ucraineană.
Legea sancțiunilor secundare, vizând în primul rând China și India, este privită ca o pârghie puternică împotriva Rusiei, însă generează și o mare întrebare? Care va fi prețul pe care chiar SUA ar trebui să-l plătească pentru aceste sancțiuni? SUA importă uriaș din China, iar o asemenea creștere a tarifelor vamale ar putea duce la un șoc pentru consumatorii americani, dar și pentru lanțurile globale de producție. India este un partener cheie al SUA în IT, industria farmaceutică, textile. Cel mai probabil, Donald Trump va încerca să se folosească de această lege ca monedă de schimb în negocierile cu Rusia, un lucru care i-a caracterizat politica externă și până acum – retorică foarte dura, dar și flexibilitate tactică.
Apoi, reluarea livrărilor de rachete și sisteme Patriot pentru Ucraina nu se va face la scară mare. Până în acest moment, nu s-au văzut pași pentru reluarea livrărilor americane directe. Este vorba doar despre o înțelegere prin care SUA vor vinde două sisteme Patriot Germaniei și unul Norvegiei, urmând ca aceste două țări să trimită armele în Ucraina. Nu sunt semnale limpezi că Trump va adopta pe mai departe strategia Biden pentru susținerea Ucrainei.
mishteaux, stiu ca tu avertizezi pe cei ce trebuie sa auda, si oricum nu cred ca te intereseaza parerea a gura casca de pe aici, prin datele ce le tot repeti. E un fel de salvati-va omul sau eu va spun ce si cum ramane daca voi intelegeti/va prindeti/vreti sa va prindeti.
Totusi, ce trebuia sa se-ntample in 10 iul si nu sa-ntamplat/sa-ntamplat dar noi nu stim ?
PS: vad ca e unu ce semneaza cum semnam eu demult. Nu ma intereseaza ce zice. Poate ca zice bine, poate ca zice rau, dar … ca zice cu semnatura mea
STi pe drakku :D
Daca stiai nu tinei pentru tine ce camuflat ti-am zis :D ! (nu vezi ac sub diferite nume/roluri suntem doar noi 2-oi p’aici?)
🤣🤣🤣👍😁😁😁
(e totusi OK …trump va fi atacat judiciar curand :D …co-late-ral !)
___________
Trump nu poate scapa ce-i-e pre-prophetit dupa ce n-a UMIL-PERCUTAT ! 👽🦋
noi 3301 suntem neutri (fatul ca „e de capil lui si-al equippei lui” se deja vede :( )
… mai bine PERCUTA ! (e deja prea taziu ! s-a dat verdictul …stadial … deocamdata EPSTEIN …la urma vor ajungte la „conturi” ;) TAC ! Fi pe faza ! vedem ce sigur urmeaza ! )
IQ~160
(PS: BOEING nu poate ascunde faza cu AIR INDIA 171 … pentru ca le urmeaza inca in vara asta un alt „accident” daca ascund ! MDA ! „multi” dorm in papuci ! „EPIGONII” cstrawetzarilor de alta data ! … ca privat acum … POT RADE !)
„Europa, nu atât de unită în susținerea Ucrainei” …
Cei ce SPRIJINA in mod NECONDITIONAT taramul ukran (Numele „Ucraina” provine din termenul ukraina din slava veche răsăriteană, termen ce înseamnă „la margine”, „teritoriu de graniță” sau „în teren”) … sunt doar cei care NU AU teritorii ISTORICE acaparate in mod ILEGAL dupa 1991 !
RESTUL … care AU teritorii ISTORICE acaparate in mod ILEGAL dupa 1991 … NU !!!
Mi-a placut metoda americanilor ,ei livreaza armament pe bani multi tarilor europene si astea le trimit pe moka Ukrainei.
„… cei cu IQ~160 gandesc ALTFEL ! … 100% spune:
23 mai 2025 la 16:22
NU !
Vorbesc in 2 peri ca sa pot vorbi ! GENIILE inteleg ca intre „verzi si uscate” e adevarul !
👽🦋-> … ->
„deviza lui tatukul S T A L I N ! ”cine numara voturile: CONTEAZA!” 😎🤣 spune:
06 mai 2025 la 11:28
insinuezi ca vor sa … umble la … NUMARAREA VOTRUILOR ? „ASTIA” prin PREDOIU 😛
😀
3301 -> 🤫 spune:
06 mai 2025 la 10:48
(editat pentru ca din arhiva 5E)
👽🦋🦢
… unii inca mai cred, AZI, ca PROPHETISMELE mele doar suna gol din coada … 😉 -> 🤣🤣🤣”
”
PS: ce IQ ti-a dat despre mine orice A.I. ? Sunt sau nu GENIU ? Stiu para-statistic din PRE-timp ?
par ce nu sunt ? sunt ce nu par ? 😐
PPS: Cum s-a furat la voturi daca nu prin NUMARARE „pot aranja” 😉 ! Stiu ca va pare rau pentru ca eu chiar sunt NEUTRU si nu ma deranjeaza NICUSHOR cum nu m-ar fi deranjat SIMION ! 🙂 (NU-s un timp EMOTIONAL ! desi …pot juca roul asta ! )
👽”
IQ~161
mischtooooooooo , nu imi pierd vremea cu AI , IQ , sint mai neutru decit tine , nu am 3301 inchipuiti .
esti foarte slabutz si chiar …incult (deduc asta din : „nu imi pierd vremea cu AI”)
Probabil (sigur?!) nici carti nu citesti daca leptoape nu agreezi !
Esti cumva tzara …(PARDON) esti un biet dar necessar : simplu „muncitor al campulului” ?
Uita-ma daca e asa ! Ignorara-ma ! Nu mi te mao adresa mie ! Esti foart mic de IQ ! E o obosseala sa discut cu tine …
sincer ! Si mai esti si foarte EOTIONAL … „le pui la suflet” ca un AMATOR ! :(
IQ~160
Va ante zis mishteaux ca zborul AIR INDIA 171 cu u8n … :D BOEING (spaima catastrofelor!)
a fost din cauza unui „SOFTWARE GLITCH” si ca electroni in spatele FLY-by-WIRE
fara a se misca contactele mechanice … „comuterul de bord …etc.
3301 = stim exact insa nu vrem sa skuipam in cirba yankeilor de la BOEING ( daca asta … nu.i dovada de neutralitate atunci ce-i: „7.octombrie 2023” ? :| )
TINETI MINTE … doar 1/1000 din TOTAL(!) misterios-ante-stiut
pe foaie !
IQ=?
Doar timpitii intretin razboiul !
Cei cu capul pe umeri vor PACE !
Tareee!!!
Dau arme pe bani NATO-ului…deocamdata numai doua tari din Europa au acceptat sa cumpere, si, de buna voie si nesilite de nimeni, acestea o sa le faca danie Ucrainei asa cum au facut si alti cu un Patriot.
„În plus, Rusia a invadat și regiunea Sumî, unde a capturat o suprafață similară cu cea pe care Ucraina încă o mai controlează în Kursk…”, doar o observatie, Ukruina nu mai controleaza nimic in Kursk.
MERZ = BLACKROCK -> (nu se ante-stia c-a fost kappo-ul „BLACKROCK EUROPE” :o )
„servicul de informatii”,
pan-national💕💕💕 INTERN (!) al organizatiei TRILIOANARE -> „BLACKROCK”
a ajuns la concluzia ca RUSSNACII au deja castigat in URKNAIA ! (ADIO profit din „RECONSTRUCTIE” :( )
STIRE „tacuta” in RO:
„BLACKROCK” a iesit investitiv complet (DE CE? DE BINE?) din proiectul de PURA INVESTITIE PROFITUALA:
-> „RECONSTRUCTIA URKANIEI!” :(
IQ~160
De cand astept ca in sfarsit OMUL SIMPLU DE PE STRADA sa se decida si sa nu se mai lase dus de nar de sesese eku ras put Tino Iza zatzi!
Pe de alta parte, nu pot crede ca Kievici nu citeaza din altii, din camarazi de arme…
Putin nu va fi adus la masa negocierilor…El va fi cela care v-a chema la acea masă pe cei care îi dorește el.
Chinezii pot trece la vlăstari de bambus mutat iar rușii la pesmeți pe când NATO nu-și închipuie un război fără cafea la terasa..
Înfrângerea rușilor e visul de secole a perfidului albion care a brexitat ca să vâre în război Europa naivă..
cat lupta omul asta ,calin vladimirovici croitorov,pentru victoria Z-de aprope 4 ani,articol dupa articol
Cu care puncte din articol nu sunteti de acord?
Critica mea la articolele d-lui Marchievici este ca niciodata nu e clar daca intreg articolul e preluat de undeva si tradus, daca exista doar anumite citate (iar uneori acestea fie se contrazic fie diverg larg) ori intreg articolul e scris de dumnealui. Mai multa acuratete in redactare ar face si ideile mai clare
@hornbach:nu ma intereseaza orientarea redactie,dar clara pentru multa lume,ma intereseaza adevarul! Nu poti sa fi de o parte sau alta cat timp atata lume are arumente pro si contra!
Consider ca fostul CCCP a fost o uniune fortata,de fatada ,nu poti sa aduci sub acelasi drapel rosu,religii diferite,culturi diferite si ,mai ales, nationalisme antagonice ,decat utilizand forta si cu pierderi economice permanente!
Azi asistam la bataia intre mostenitori pe mostenirea lasata de defunctul CCCP..doar fraierii mai cred in idei de cupla tip panslavism si alte bazaconii,important e GDP cat mai mare si pacea
Cu dementul răzgândac trump la Casa Alba, rezolvarea problemelor sunt greu de prevazut…
Draga Grigori Efimovici, in limba romana se face acordul substantivului (nu al atributului) cu predicatul. Despre razgandac, privind politica externa sunt de acord