Europa se întoarce în 1571

Pentru nu puține publicații importante, polonezii au încălcat din nou un tabu impus de corectitudinea politică, când, pe 7 octombrie, de sărbătoarea Sfintei Fecioare Maria Regina Rozariului, s-au adunat cu zecile de mii la frontierele țării, în amintirea bătăliei de la Lepanto din 1571, când Liga Sfântă a învins flota otomană și a pus capăt expansiunii sale în Mediterana. The New York Times a citat participanți la evenimentul religios care declarau că „islamul ne invadează și ne este teamă de asta. Ne este teamă de amenințările teroriste și că oamenii se îndepărtează de credință“. Inclusiv vorbele arhiepiscopului de Cracovia au fost interpretate într-o notă critică: „Să ne rugăm pentru celelalte națiuni ale Europei și ale lumii, pentru ca ele să înțeleagă necesitatea reîntoarcerii la rădăcinile creștine ale culturii europene, dacă vrem ca Europa să rămână Europa“. BBC a vorbit despre o „zi controversată de rugăciune la granițe“. Newsweek a scris despre „un eveniment controversat considerat antimusulman“. Associated Press a făcut aluzie la o „agendă musulmană“ și a citat un „expert în xenofobie și extremism“: „Întregul concept al evenimentului întărește modelul etno-religios și xenofob al identității naționale“. Krzysztof Luft, unul dintre membrii Platformei Civice, fostul partid de guvernare al actualului președinte al Consiliului European, Donald Tusk, a declarat: „Este o ridiculizare în masă a creștinismului. Ei tratează religia ca pe un instrument care să mențină înapoierea într-o Polonie izolată“.

Procesiunea uriașă din Polonia a avut ecou în Italia, unde mai multe asociații catolice au anunțat organizarea unui eveniment similar pe 13 octombrie, „un zid uman“ care să salveze Italia și Europa de nihilismul islamist și de renegarea religiei creștine. Presa italiană nu a criticat inițiativa, însă a preferat să nuanțeze interpretarea ei. „Există însă și alți oameni cărora le place Lepanto. Sunt cei care visează să o ia pe calea dreptei protestante americane, care la începutul acestui secol a creat nebuneasca confuzie între politică și religie prin ideea exportului democrației (atacul împotriva Afganistanului a fost lansat pe 7 octombrie 2001, pentru a aminti de Lepanto).“

Europenii care înfruntă ploaia și frigul printr-un ritual al modestiei și respectului care îi unește, pentru a preveni un viitor pe care-l văd amenințător, nu pot fi condamnați. Însă și în Polonia, și în Italia, dar și în alte state europene, pericolul vine din partea politicienilor care vor să instrumentalizeze sentimentul religios. În Polonia, evenimentele de pe 7 octombrie au fost atent sponsorizate de guvernanții conservatori. În Italia, anunțata procesiune va fi folosită în campania pentru adoptarea legii ce acordă automat cetățenie copiilor născuți în Italia. Este o lege de mult timp propusă, însă acum, pe fondul valurilor migratorii, sprijinul populației a scăzut. Dreapta și stânga văd în această dezbatere, precum și în evenimentele religioase, un pericol electoral. Până la „invazia“ musulmană, ceea ce ar trebui să sperie Europa este acest cerc vicios alimentat de spaima celor guvernați în fața migrației și spaima guvernanților de a nu pierde voturi.

Fii primul care comentează

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.


*