Mihai Tudose este luat în calcul să deschidă lista PSD pentru europarlamentare, dar lista va fi lansată cu ocazia Congresului PES care urmează să se desfăşoare la Bucureşti, a anunţat, marţi, preşedintele partidului, premierul Marcel Ciolacu.
„Orice coleg poate să deschidă această listă, mai ales dintre cei care în acest moment sunt europarlamentari. Nu văd o soluţie rea ca Mihai Tudose să deschidă lista, dar Partidul Social Democrat, cu toate relele lui pe care le găsim mereu, după 7 ianuarie, împreună cu secretarul general şi prim-vicepreşedinţii, vom avea întâlniri în fiecare regiune. Nu este o listă a lui Marcel Ciolacu, este lista Partidului Social Democrat. Fiecare regiune trebuie să se regăsească cu cel puţin o persoană propusă în zona eligibilă, fiindcă altfel pierde partidul, de ce să lupte, ceea ce mi se pare corect. Vor porni aceste discuţii, vom creiona o listă, o vom propune Consiliului Politic Naţional şi, cu certitudine, lista va fi lansată odată cu Congresul PES, când vor fi toţi prim-miniştrii şi toţi preşedinţii social-democraţi din Europa la Bucureşti”, a declarat Ciolacu, la Craiova.
La liberali
Primarul Clujului, Emil Boc, şi fostul director al SRI, Eduard Hellvig, sunt principalele nume luate în calcul de conducerea PNL pentru a deschide lista la europarlamentare, susţin surse liberale pentru News.ro. De asemenea, o variantă de lucru este aceea în care ministrul de Externe, Luminiţa Odobescu, să fie susţinută de PNL pentru un post de comisar european, dar aceasta depinde de negocierile de la Bruxelles pentru împărţirea funcţiilor în viitoarea Comisie Europeană.
Rareș e ca un bolovan legat de gatul peneleului, oriunde îl pui că trage și mai mult la fund peneleul care oricum va fi sancționat dur de electorat