Europenii trăiesc în lumea de ieri  

”În societățile noastre există mult contrast, varietate și schimbare. Există și posibilitatea de a face alegeri geopolitice. Însă în Europa această posibilitate de a alege, contrastele și varietatea nu par să atragă. Poate că schimbarea s-a petrecut prea repede și prea violent. Prima a fost distanțarea socială și închiderea în case, apoi au venit războaiele de la granițele Europei. Apoi s-a reîntors Donald Trump la Casa Albă. Puțini se așteptau la toate astea. Apoi Israelul a escaladat atacurile în Fâșia Gaza și Cisiordania. Ce se va întâmpla mai departe?”, scrie economista Susanne Mundschenk, pentru Eurointelligence.

”Donald Trump a promis să aducă pacea în Ucraina și Gaza, însă nu a făcut-o până acum. În Ucraina, linia frontului se mișcă, dar pregătirea negocierilor de pace nu a început. La fel și în Palestina. Planul lui Trump cu crearea unei riviere levantine ignoră realitatea din Gaza și nu există vreun ajutor pentru a schimba lucrurile pe teren. Trump a pendulat între Rusia și Ucraina, în vreme ce lasă Israelul să decidă ce se va întâmpla pe mai departe în Gaza. Israelul nu a avut un aliat mai bun decât este Trump.

Între timp, Europa se se comportă ca și când ar fi doar responsabilitatea SUA să rezolve problemele. Țările UE visează încă la o victorie a Ucrainei. Cât privește Israelul, Europa este împărțită, însă visează că soluția cu doua state se va materializa ca prin magie. Puțini sunt europenii care au condamnat acțiunile Israelului. Spania a mers cel mai departe, cu decizia politică de a interzice armele pentru Israel – de la cele produse în Spania, până la folosirea porturilor spaniole pentru export în Israel. Franța și patru alte țări UE au recunoscut Palestina la Adunarea Generală ONU. Este începutul unui angajament pe termen lung, iar acest angajament va fi testat imediat.

Oare viziunea noastră privind Israelul se va intersecta sau se va îndepărta de cea a SUA? Trump este impredictibil în ce privește Israelul, însă este extrem de decis. Până acum, divergențele dintre SUA și Europa au fost mai mult simbolice. Reimpunand sancțiuni Iranului, Germania, Franța și Marea Britanie au arătat că sunt aliați pe care America poate conta. Însă ce se va întâmpla dacă Europa va începe să devieze de la linia SUA? Ce vor face europenii dacă Israelul va anexa Gaza și Cisiordania, cu acceptul administrației SUA?

Sunt și alți factori. Nu putem acuza SUA pentru ascensiunea extremei dreapta în Europa, chiar dacă evenimentele din SUA au contribuit la asta. Mișcările și partidele de extremă dreapta au fost în ascensiune în ultimele decenii, în ciuda piedicilor puse de state și a măsurilor de descurajare. Și trebuie să recunoaștem că Giorgia Meloni, un politician catalogat de extremă dreapta, conduce cel mai stabil guvern din istoria modernă a Italiei și unul dintre cele mai stabile guvern dintre țările mari ale UE.

Extrema dreaptă câștigă teren nu pentru că importăm cultura politică americana, ci pentru că societățile noastre sunt fragmentate. Realitățile noastre virtuale devin tot mai diferite. Datorită mulțimii de opțiuni sunt multe grupuri social media și multe partide pentru care putem opta, cărora ne putem alătura. Cum să funcționezi în această lume tot mai fragmentată? Mișcările de extremă dreapta reușesc să ofere senzația apartenenței pe care mișcările de stânga o ofereau înainte ca ele să fie scindate de apariția politicii woke. Oare asta se va întâmpla și cu extrema dreaptă?

Partidele de extremă dreapta câștigă teren pentru că centru liberal este slab. Spre deosebire de America, guvernele europene de acum sunt conduse de coaliții complexe care pierd mult timp pentru a ajunge la compromis. Complexitatea procesului politic este îngrozitoare. Coaliția de guvernare din Spania are zece partide, multe dintre ele partide mici și regionale. Franța a avut trei premieri începând din 2024, cu o coaliție de șase partide de centru-dreapta, însă nu a reușit să ajungă la o majoritate în parlament. Belgia are o tradiție în ce privește coalițiile complexe, iar de data aceasta a format o coaliție de cinci partide, singura variantă care excludea de la guvernare partidul de extremă dreapta Vlaams Belang. Cea mai mare amenințare pentru Franța și Belgia este cea a unor noi alegeri care să aducă parlamente și mai fragmentate și un centru politic și mai slab.

Democrațiile vestice au partide mult mai diverse decât sistemul american cu două partide, însă sunt la fel de expuse la polarizare ca și America. Poate că polarizarea este un produs secundar al vieții noastre tot mai fragmentate pe social media, care nu se transpune în lumea reală. Acoperirea media a războaielor din Ucraina și Gaza introduce un limbaj polarizant și părtinitor. Scopul este să lovească în celălalt, nu să caute adevărul. În discursurile publice, folosim deseori limba războiului în vreme ce ne bucurăm de pace, parcă neputând să distingem între una și alta.

Iar în vreme ce democrațiile noastre își consumă energiile dezbătând pe cine ar trebui să sprijinim în conflictele externe și pe cine nu, China avansează cu încredere și răbdare pe liniile agendei sale geopolitice. Cuceririle economice ale Chinei par benigne în comparație cu cele militare ale Rusiei și Israelului, însă impactul poate fi la fel de letal asupra afacerilor europene. În scurt timp, economia chineză s-a transformat dintr-o fabrică de copiat produse vestice într-un lider al tranziției verzi și al industriei high-tech, asta grație planificării strategice pe termen lung. China a reușit să schimbe și jocul dependențelor. A devenit indispensabilă pentru SUA în ce privește lanțurile de producție și a reușit să scape astfel de tarifele lui Trump. China poate avea ultimul cuvânt în privește eficacitatea sancțiunilor UE împotriva Rusiei.

Așadar, înaintăm spre o lume multipolară unde China se aliniază cu Rusia și BRICS+. Au creat o mare platformă globală pentru comerț pe lângă care lumea noastră occidentala pare să pălească. Săptămâna trecută, am putut observa această dinamica. Rusia a organizat Intervision – reacția rusă la concursul Eurovision. Au participat 23 de tari, inclusiv din BRICS+, cu tradițiile lor muzicale. Trebuia să participe și un artist din SUA, însă a dispărut și a fost înlocuit de unul din Australia, care însă s-a retras în ultimul moment – se presupune că din cauza presiunii politice. Este o dovadă că nu există cultură fără politica, nici sport și nici muzică. Oare va urma un campionat de fotbal BRICS+?

Pentru a readuce dinamismul în viața lor, europenii trebuie să se repună pe hartă. Pentru asta, trebuie să înțelegem cum politica actuală va scrie istoria viitorului. Până acum, tot ce vedem este că Europa trăiește în lumea de ieri, ținând de garanțiile de securitate călduțe ale Războiului Rece, nepregătită să accepte noua realitate, în vreme ce alții merg înainte”.