Eveniment la Botoșani: Medic nou în spitalul Mavromati

România a ajuns țara în care un eveniment care ar trebui să fie banal e prezent ca știre într-o conferință de presă. Ce e așa ieșit din comun și de ce presa din Botoșani o prezintă ca un lucru extraordinar?

„Un nou cadru medical a ajuns la Botoșani, în ajutorul angajaților Spitalului Județean „Mavromati”. Este vorba despre dr. Mihaela Velniciuc, venită tocmai din Borșa împreună cu soțul și cei patru copii, scriu jurnaliștii de la știri.botoșani.ro.

Dr. Mihaela Velniciuc activează, din luna octombrie, la Laboratorul de la Pediatrie pe funcția de medic microbiolog.

Am reușit în luna octombrie să facem transferul unui medic din Borșa, un medic de laborator. Transferul a fost acceptat. O prețuim și îi mulțumim că a acceptat să vină cu întreaga ei familie la Botoșani, cu cei patru copii și soțul. Deja ne ajută. Ea este cu activitate la Pediatrie și așa celălalt medic de la Pediatrie a reușit să își ia concediu de boală, de odihnă. Altfel, trebuia să desemnăm din celelalte laboratoare un medic să meargă să suplinească activitatea de acolo”, a declarat dr. Codruța Pleșca, medic șef Laboratorul de Analize Medicale a Spitalului Județean „Mavromati” din Botoșani citată și de Monitorul de Botoșani. 

Dr. Velniciuc va lucra la Botoșani pe o specializare unde există deficit de personal.

O lună, de la moartea Alexandrei. Noul manager. În toate spitalele sunt și eșecuri

Ne face pe noi, în fiecare lună, să ne facem cu greu graficul de gărzi, graficul de activitate. Între angajați întotdeauna mai apar probleme. Suntem în perioada infecțiilor respiratorii, omul intră în concediu medical și atunci chiar nu mai ai aproape cum să îți acoperi activitatea, este foarte greu din acest punct de vedere. Personalul este tensionat, mi se aduce la cunoștință că mai au atâtea zile de concediu care încă nu sunt luate. Poate această tensiune apare între noi pentru că oamenii sunt obosiți, e dreptul lor să își ia concediu”, a declarat dr. Codruța Pleșca.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.