Completul de cinci judecători de la instanţa supremă a respins miercuri, definitiv, cererea lui Relu Fenechiu privind o excepţie de neconstituţionalitate care nu a fost admisă de judecătorii din dosarul „Transformatorul” şi care pe 12 iulie l-au condamnat la cinci ani de închisoare cu executare, potrivit Mediafax.
La ultimul termen de judecată din dosarul „Transformatorul, pe 4 iulie, avocatul lui Relu Fenechiu a cerut instanţei să sesizeze Curtea Constituţională cu o excepţie de neconstituţionalitate prin care se arăta că actul normativ care reglementează atribuţiile Gărzii Financiare sunt în contradicţie cu mai multe articole din Constituţie şi cu articolul 6 din Convenţia Europeană a Drepturilor Omului.
Cei trei judecători din complet au respins cererea, decizia fiind atacată cu recurs de Relu Fenechiu.
Completul de cinci judecători de la instanţa supremă care a judecat recursul lui Fenechiu a respins cererea ca nefondată, decizia fiind definitivă.
Avocatul lui Relu Fenechiu, Gheorghiţă Mateuţ, a susţinut, la Completul de cinci judecători, că raportul Gărzii Financiare care a stat la baza condamnării clientului său este nelegal, pentru că a fost făcut de angajaţii instituţiei doar în baza documentelor provenite de la Direcţia Naţională Anticorupţie.