Minidtrul Sănătății sesizat!

Exclusiv. Amenințări și limbaj de mahala la Direcția de Sănătate Publică

”Te bag în Comisia de disciplină și te dau afară ca, de altfel, pe toți idioții din instituția noastră”, așa se exprimă Cornelia Cismaș-Malac, controversata directoare a DSPJ Timiș, la adresa subalternilor care-i cer să respecte legea.

Expresiile folosite de către directoarea Cismaș  se regăsesc pe biroul ministrului sănătății și fac parte dintr-o sesizare, mai amplă, trimisă de către una din subalternele șefei de la DSPJ Timiș. Alice Crețu, în calitate de avertizor în interes public, se plânge ministrului Sorina Pintea că directoarea Cornelia Cismaș-Malac, de profesie economist, nu vrea, cu bună știință, să-și asume, printr-o rezoluție, o situație care implică financiar instituția pe care o conduce. Ar fi vorba de niște sume de bani pe care Ministerul Sănătății, prin DSPJ Timiș, le-ar fi plătit ilegal către un număr de 16 angajați, toți cadre medicale, la cabinetele de medicină generală și dentară din unitățile sanitare de învătământ. Aceștia și-ar fi încasat drepturile salariale, pe câteva luni din anul curent, deși conform unei adrese, cu nr.4290/8.03.2018, emisă de Ministerul Sănătății-MS, cele 16 persoane nu mai puteau fi angajate. Adresa menționată spune că Legea bugetului de stat nr.2/2018 asigură drepturile salariale doar pentru personalul medico-sanitar din unitățile de învățământ existent la finele anului 2017.

 

Angajările efectuate în plus aparțin Primăriei Timișoara, cea în responsabilitatea căreia se află cabinetele sanitare de prin unitățile de învățământ. Aceasta trebuia, din timp, să solicite MS, prin DPSJ Timiș, suplimentarea bugetului pe anul în curs, lucru pe care nu l-a făcut. Trebuie spus că Primăria Timișoara putea angaja câte persoane voia la cabinetele sanitare, dar trebuia să le plătească din fondurile proprii. În aceste condiții, Alice Crețu a solicitat directoarei Cismaș Malac dă dispună ori recuperarea sumelor plătite în plus către cei 16, ori compensarea lor. ”În mod evident, nici până acum(22 noiembrie 2018), nu am primit de la conducerea unității nici o rezoluție, deși am solicitat acest lucru prin patru adrese. Am făcut și referat  adrese către Consiliul Local Timișoara pe care doamna director Cismaș-Malac nu voia să le semneze sugerându-mi să vin eu cu soluția/decizia și să lăsăm așa situația și doar de acum înainte să nu-i mai includem la plată”, spune ec. Alice Crețu în sesizarea adresată Ministrului Sănătății. Ea mai spune că Cismaș-Malac ignoră culpa funcționarilor de la Primăria Timișoara și că ar fi vrut să o scoată pe ea țap ispășitor. ”Întrucât sunt angajată pe un post cu atribuții executive, nu pot să aplic nici o măsură legală în lipsa unei rezoluții scrise din partea șefilor ierarhici  cu atribuții de decizie în privința problemelor invocate”, mai spune Alice Crețu care susține că se fac presiuni asupra sa, ceea ce-i îngreunează munca de zi cu zi.

 

”Întrucât sunt amenințată că ”mă bagă în comisia de disciplină și mă dă afară”, (ca pe toți idioții din instituția noatră)”, Alice  Crețu îi amintește  doamnei Director Cismaș, că uită de Legea 571/2004, privind protecția personalului din autoritățile publice, instituțiile publice și din alte unități care semnalează încălcări ale legii. La rândul ei, Cornelia Cismaș-Malac(54 de ani) a formulat un punct de vedere referitor la acuzele aduse.”Așa cum Constituția garantează liberul acces la justiție , oricine poate formula sesizări, plângeri împotriva oricui. Aceste sesizări, plângeri trebuie probate, dovedite. În calitate  de conducător al unei instituții publice sunt obligată să solicit colegilor care se află în relație de subordonare, fără a folosi însă un limbaj licențios sau jignitor, să aducă la îndeplinire sarcini de serviciu , întâmplându-se ca aceste solicitări să nu fie pe placul lor. Există cazuri în care unii funcționari nemulțumiți că trebuie să își îndeplinească întocmai și la timp sarcinile de serviciu sau să suporte consecințele neîndeplinirii sau îndeplinirii defectuase a acestori îndatoriri profesionale, preferă să împroaște cu noroi, în speranța că astfel își vor acoperi culpa. În mod sigur verificările acestor sesizări vor dovedi faptul că aceste acuzații sunt nefondate și nereale. Toate acestea au caracter denigrator , a căror consecință directă o reprezintă subminarea activității instituției și a conducerii acesteia”, a declarat, pentru Cotidianul.ro, Cornelia Cismaș, directorul interimar al DSPJ Timiș.

 

La numai câteva ore după ce șefa Directiei de Sănătate Publică și-a enunțat punctul de vedere de mai sus, Alice Crețu suferă primele repercursiuni. Ea a primit o citație în baza căreia este chemată la Comisia de disciplină, pentru data de 11 decembrie, fiind acuzată că întârzie la serviciu și că are prea multe concedii medicale! Nimic despre situația banilor plătiți fără o justificare legală către persoanele angajate de către Primăria Timișoara, în afara prevederilor Legii bugetului de stat nr.2/2018. ”Este o întreagă mascaradă. Există condici de prezență. Nu am nici o absență, nici o sancțiune. Când îmi iau concediu medical o fac pentru fetița mea care este foarte sensibilă, răcește ușor, face complicații și a făcut astm bronșic. Este dreptul meu legal. Clar se vrea mușamalizarea situației de la Primăria Timișoara și mazilirea mea”, spune Alice Crețu care este decisă să meargă până la capăt.

 

Sergiu Miat   EXCLUSIV : Cotidianul.ro

Foto: Cornelia Cismaș-Malac

Faximil 1 : Sesizarea către Ministrul Sănătății

Faximil 2 : Pasajul din sesizare care cuprinde amenințările la adresa lui Alice Crețu

Faximil 3: Citația pentru Comisia de disciplină.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 4
Sergiu Miat 307 Articole
Author

12 Comentarii

  1. Muieri peste tot, au capusat muierile posturile de conducere de peste tot. Care se lasa condus de femeie e fatalau si mai grav incalca legea lui Dumnezeu prin care spune ca femeia trebuie sa il urmeze pe barbat.

  2. Asa fac TOTI PSDistii la putere, vedem la Dragnea, zi de zi: „Ciocu’ mic, noi suntem la putere”!

    „Sursele noastre spun că directoarea economică este de neatins deoarece Cornelia Malac-Cismaș este cumnata lui Victor Malac, primar PSD în comuna Dumbrăvița, persoană foarte influentă la vârful puterii din București.

    Angajații din Direcția de Sănătate Publică se tem să vorbescă. Ei spun că sunt nevoiți să înghită toate ilegalitățile de sub ochii lor pentru a-și proteja locul de muncă.

    Ei spun că puterea directoarei economice este atât de mare încât ar putea să dărâme întrega instituție.”

    http://www.sursadevest.ro/social/item/5863-vezi-aici-cine-este-lipitoarea-care-suge-bugetul-direc%C8%9Biei-de-s%C4%83n%C4%83tate-public%C4%83-timi%C8%99.html

  3. In limbaj popular, ” malac ” inseamna bivol, deci un dobitoc fara maniere. Cine-a cocotat-o pe malaca asta in functie, a uitat sa-i stearga balegarul de pe tocuri. Ati vrut moartea domnilor si domnia prostilor, suportati!

  4. Foloseste si tu alta expresie,aia cu :”Ciocu’ mic ” apartine pdl-lui….

  5. „… Clar se vrea mușamalizarea situației de la Primăria Timișoara și mazilirea mea”. Păi, firesc. Partidul e în toate. Cum și-a permis această doamnă care își ia concedii medicale pe dreptul dumneaei să se plângă de directoare? Unde se crede? În Germania? Stimată doamnă, vă reamintesc că vă aflați în România și ceea ce reclamați Dvs nu este o problemă stringentă sau gravă. Țara are alte probleme grave iar cea mai gravă este că justiția vrea să-l închidă pe domnul Dragnea pentru o pagubă de câteva zeci de milioane de euro. Un mizilic… Cică ar fi furat. Ce dacă a furat? Dacă întradevăr a furat, a furat ca să dea la copii că n-au. Doar nu o să-l închidă pentru atâta lucru. La fel și în cazul Dvs. Doamna director, despre care mai citesc că se află într-o oarecare relație cu partidul-soare aflat la putere, n-a furat pentru sine ci pentru ca să dea la doctorii ăia amărâți. Ia mai vedeți-vă Dvs de treabă și lăsați oamenii serioși în pace. E ceva foarte grav să-ți iei concedii medicale pentru copil. Aveți grijă!

  6. E chiar revoltator ca indrazneste un conducator de institutie a statului sa sanctioneze un subaltern.In RO, se stie, ca fiecare angajat al statului este(nu se comporta)ca un proprietar al postului ;pentru asta are si o lege speciala.Sunt curios cum se va putea reduce numarul persoanelor din administratia statului in aceste conditii?Pentru ca totusi ar trebui sa se faca ceva.

    • Ai perfectă dreptate Draki dragă… Orice subaltern care are tupeul să-și critice șeful trebuie dat afară imediat, în șuturi și fără drept la șomaj sau pensie. Dacă șeful este de la pesediști, obligatoriu trebuie chemată poliția și întocmit dosar penal tupeistului criticos. Nu înțeleg, ce tot are lumea cu partidul conducător care a făcut numai și numai lucruri bune pentru țară și popor?

  7. Da cine-i Malac asta de-i asa influent la Bucuresti ? Sa-i vedem C.V. ul !

  8. Faceti publica stirea aceasta si la televiziune.Asemenea lucruri se întîmplă si in alte județe.

  9. mai stiu una pe la cjas is, care din prosti si idioti nu-si scoate colegii, numai ea e desteapta. s-a dorit medic sef, slava Domnului ca nu a ajuns decat pres la sindicat ! bleah! ii doresc multi ani, ce-mi doreste mie sa I se-ntample ei, ca de Craciun!

  10. Dar doamna asta Alice n-a văzut cand a virat banii ca sunt mai multi? Doar nu-i calcula directoarea? Mie mi se pare ca nu si-a facut treaba cum trebuie…. Ce dracu își mai trompeteaza propria prostie prin presa? Nici un director nu sta sa mai calculeze banii. N-a văzut că sunt mai multi ca luna trecută? Prost e ala care da, nu ala care cere.Primaria o fi cerut, dar ea cum a dat? Si este jignitor că i-a spus idioata… dar ea care a facut boroboata, trebuie sa faca un referat pe care îl va supune aprobării…. Deci, doamna asuma-ti greseala, nu-ti mai spală rufele în public! Esti funcționar public!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.