Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti va organiza, sâmbătă, o expoziţie cu tehnică de intervenţie specifică şi ateliere cu exerciţii demonstrative (descarcerare, stingere şi lansare la apă cu bărci pneumatice). Acţiunea se va desfăşura în Parcul Carol din sectorul 4 al Capitalei, între orele 9.00-18.00. Activităţile vor fi prezentate interactiv, dând posibilitatea publicului vizitator, în special copiilor, de a participa alături de profesionişti la desfăşurarea evenimentelor.
Exerciţii demonstrative de Ziua Pompierilor
Cu ocazia Zilei Pompierilor din România, Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Dealu Spirii” al Municipiului Bucureşti va organiza, sâmbătă, o expoziţie cu tehnică de intervenţie specifică şi ateliere cu exerciţii demonstrative (descarcerare, stingere şi lansare la apă cu bărci pneumatice).

Distribuie articolul pe:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.