Forțele Navale Române și Marina Militară a SUA vor desfășura, în perioada 13-17 iunie, o serie de exerciții pe mare, „pentru exersarea procedurilor standard, în vederea dezvoltării interoperabilității dintre forțele navale române și cele americane”.
Potrivit unui comunicat de presă al Statului Major al Forțelor Navale Române, Marina Militară Română participă cu fregata Regina Maria, o corvetă, două dragoare maritime, două nave purtătoare de rachete, un elicopter Puma Naval și o echipă de militari de la Secția Scafandri pentru Operații Speciale, iar americanii participă cu distrugătorul USS Porter. La secvențele de luptă împotriva amenințărilor aeriene vor participa și trei aeronave MIG21 LanceR, din partea Forțelor Aeriene Române.
Distrugătorul american USS Porter va face o escală în Portul Constanța, în perioada 10-12 iunie, în timpul căreia sunt planificate antrenamente secvențiale pentru exersarea procedurilor standard de comunicații. Oficialii militari americani vor avea o întâlnire cu comandantul Flotei, iar membrii echipajului vor vizita Muzeul Marinei Române, se mai arată în comunicat.
USS Porter a acostat în Portul Constanța, pentru prima dată, în anul 2006, iar aceasta este cea de-a treia escală în România.