Sistemul de frânare al tramvaiului care a deraiat, luni, la Iaşi, şi a lovit şase maşini funcţionează, acest lucru fiind demonstrat în timpul expertizei tehnice făcute în depoul regiei, a declarat purtătorul de cuvânt al regiei de transport Adrian Mihai.
Purtătorul de cuvânt al RATP Iaşi, Adrian Mihai, a precizat că membrii comisiei de expertiză, formată din reprezentanţi ai primăriei, ai regiei locale de transport, ai ITM, ARR, ai Poliţiei şi Parchetului au mers marţi dimineaţă la depoul unde se află garat tramvaiul implicat în accident, fiind făcute verificări asupra sistemului de frânare al mijlocului de transport.
„S-a făcut prima probă tehnică la acest tramvai. Mijlocul de transport a stat în depou sigilat toată noaptea, iar dimineaţă, în prezenţa membrilor comisiei, a fost scos din depou. Vagonul a fost scos din hală, iar după câteva zeci de metri a frânat. S-a observat că sistemul de frânare funcţionează. Tramvaiul s-a oprit imediat”, a precizat Adrian Mihai.
„Acesta e un element important în cadrul anchetei. Faptul că a frânat arată că sistemul funcţionează. Rămâne de stabilit dacă sistemul de frânare a funcţionat şi ieri (luni – n.r.), când s-a produs nefericitul accident”, a afirmat Adrian Mihai.
La rândul său, prim-procurorul Parchetului Tribunalului Iaşi Cornelia Prisăcaru a declarat, marţi dimineaţă, că în cazul accidentului sunt luate în calcul două variante: o culpă exclusivă a vatmanului şi o defecţiune de moment apărută la sistemul de frânare.