Solicitarea de înființare a comisiei parlamenatre de anchetă a fost respinsă în plenul Camerei Deputaților cu 108 voturi ”pentru”, 167 ”abțineri” și 3 ”contra”.
Reprezentanţii grupurilor parlamentare AUR, SOS şi POT au înaintat luni Biroului Permanent al Camerei Deputaţilor o cerere pentru constituirea scestei comisii
„Deputații din grupul parlamentar AUR, SOS și POT au depus astăzi proiectul de hotărâre privind înființarea comisiei parlamentare de anchetă pentru investigarea cauzelor, circumstanțelor și responsabilităților legate de explozia din Calea Rahovei, sectorul 5, București”, a arătat deputatul Valeriu Munteanu, într-o conferință de presă.
„Procurorii îşi vor face treaba şi vor stabili răspunderi individuale, însă Parlamentul are o altă misiune, să investigeze cauzele instituţionale, administrative şi politice ale dezastrului”, a explicat deputatul.
Comisia parlamentară ”nu intervine în ancheta penală în curs„
„Procurorii își vor face treaba și vor stabili răspunderi individuale, însă Parlamentul are o altă misiune: să investigeze cauzele instituționale, administrative și politice ale dezastrului. În calitate de parlamentari, ne interesează și pe români îi interesează să afle dacă autoritățile statului au fost sesizate din timp și au ignorat semnalele de alarmă privind mirosul de gaze, dacă operatorul de distribuție și-a îndeplinit obligațiile legale, dacă verificările tehnice au fost făcute conform legii sau doar formal și unde a cedat lanțul de responsabilitate dintre Primăria Sectorului 5, primăria Capitalei, ANRE, ISC și ISU”, a mai arătat deputatul AUR.
Parlamentarul AUR a mai transmis că, în fața unei tragedii care a afectat profund societatea, este necesar ca instituțiile statului să fie analizate cu maximă transparență, iar eventualele disfuncționalități să fie aduse la lumină.
Pe data de 17 octombrie, o explozie puternică s-a produs la un bloc din cartierul Rahova, din București. În urma deflagrației, trei persoane și-au pierdut viața, iar alte 15 au fost grav rănite. De asemenea, imobilul a fost puternic avariat.
Si pana la urma vrea bine. Comisie de investigatie, inseamna inca vreo 3 ani de tergiversari.
POLITRUCII DIN ROMANIA DUPA 1989 NU POT SA DEMONSTREZE NIMIC UTIL PENTRU PROGRESUL SI PROSPERITATE POPORULUI ROMAN…………….EI SUNT DOAR JEFUITORII NEAMULUI ROMANESC…………