Moto: „Eram viu şi vorbeam unui popor de morţi. Mort refuz deci laurii şi cer să fiu dat uitării” (Umberto Saba)
În România nu teoria juridică a fost şi este deficitară, ci aplicarea imparţială a legilor. Funcţionarii îşi pasează responsabilitatea de la unul la altul, iar superiorul ierarhic imediat împacă pe toată lumea dând o decizie de neimplicare. De aici şi sentimentul dureros al unei vieţi care merge în gol, fără perspective, cu speranţe hrănite de idealuri eşuate. Şi apoi douăzeci de ani inutili trăiţi într-o libertate disimulată.
La noi funcţionează legea reciprocităţii: dacă lui îi merge prost, atunci să-ţi meargă şi ţie! Prostia agresivă are forţa să provoace „molime, cutremure, inundaţii. Aduce după sine frică, foame şi frig”. De aceea este de recomandat să mergi mai bine la pierdere cu un deştept decât să mergi la câştig cu un prost, deoarece câştigul lângă un prost este de scurtă durată şi de cele mai multe ori reprezintă o diminuare a conştiinţei profesionale. Şi o parte a performanţei tale profesionale de până atunci.
În ultimii 20 de ani am trăit cu toţii sub îndemnul: „Tâmpitule, dormi liniştit. Noi te furăm legal!”. Şi astfel supravieţuiesc aceia care mai au acces la câte un mic secret de stat, pe când restul trăiesc aidoma muştelor. Formele fără fond au căpătat ritmuri accelerate iar acest lucru se vede cu ochiul liber. Nu numai că legea este eludată, ci este încălcată cu însuşi textul legii în mână. Spre exemplu, zecile de cazuri de oameni disponibilizaţi în timpul concediului de odihnă, caz flagrant de încălcare a legii la care angajatorul dă următorul mesaj impasibil: „Dă-mă nene în judecată dacă nu-ţi convine”. Aici intervine o altă latură care depăşeşte chiar absurdul absurdului. Deşi câştigi cu textul legii procesul intentat angajatorului în fapte, câştigul obţinut în instanţă este inutil. Angajatorul nu are bani pentru a plăti suma care îţi revine de drept prin câştigarea procesului.
Acelaşi lucru se întâmplă cu şomerii care legal au dreptul la ajutorul de şomaj, dar care nu-l primesc pentru că nu sunt bani. Fondul de şomaj a fost devalizat. Legal ai drepturi la protecţie socială, dar în practică nu se onorează.
Cred că în curând vom asista la trei categorii de bugetari: bugetari disponibilizaţi cu drept la şomaj, dar fără să îl primească; bugetari care deşi se duc la serviciu primesc salariul cu două trei-luni restanţă şi categoria a treia, bugetarii care primesc salariul, dar cu fiecare lună observă că e mai mic decât în luna precedentă.
Motivul? Banii se dau aşa pentru a ajunge la toată lumea, după cum, la vechile cozi din anii ’80, se dădea câte un pachet de unt ca să ajungă la toată coada.
Contractele colective şi individuale de muncă s-au transformat într-un petic de hârtie fără nici o semnificaţie. Şi n-am putea zice că bogaţii lideri sindicali se îngrijorează prea mult de această stare penibilă.
Trăim şi în dictatura cifrelor. Salariile aproape că au dispărut, pe când facturile depăşesc de două-trei ori datoriile faţă de stat iar statul pretinde să i le plăteşti la termen, altfel te penalizează. Disponibilizaţii care mai au şi doi sau trei copii oare cum îşi vor plăti întreţinerea? Vom deveni o naţiune de homeleşi, trăitori în favelas improvizate?
În momentul în care legea este pulverizată şi nu mai este respectată nici măcar formal, anarhia tinde să se instaleze şi să cuprindă, ca o mare malignă, întregul corp social.
