Explozia plângerilor penale

Procurorii militari de la Parchetul General au anunțat că au înregistrat, până în prezent, 651 de plângeri în legătură cu violențele de la mitingul din 10 august, fiind derulate în continuare cercetări pentru a identifica persoanele implicate în incidente.

„În urma activităților desfășurate până astăzi, 23 august 2018, în cauza aflată pe rolul Secției parchetelor militare având ca obiect cercetarea incidentelor violente petrecute cu ocazia manifestației din Piața Victoriei din București, numărul plângerilor penale înregistrate a ajuns la 651, fiind efectuate în continuare activități privind identificarea persoanelor care au fost implicate în comiterea violențelor”, informează reprezentanții Parchetului General într-o postare pe Facebook.

Pe 21 august, procurorii anunțau că în dosarul preluat de către Secția parchetelor militare din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție numărul plângerilor penale înregistrate ajunsese la 386.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Marieta Visan 267 Articole
Autor

8 Comentarii

  1. Daca procurorii sunt patrioti ar trebui sa-i intrebe pe manifestanti ce cautau la un miting neautorizat?

  2. Jabdarmeria si Guvernul=buni de plata !Dupa care plangerile vor urmari persoanele fizice din Jandarmerie si Guvern,dovedit vinovate!

    • Le urmăresc oricum. SRI urmărește peste 6 milioane de persoane.

    • ZAU ! AI INGHITIT TANTARI DIMINEATA SI ACUM AI PARERI PERSONALE ? SICTIR !!!!!!!!!!!!!!!!!! HABAR NU AI DESPRE CE VOBESTI !

  3. Pana nu vor fi arestati toti protestarii care au aruncat cu orice fel de obiect in jandarmi( inclusiv cu kokteiluri MOLOTOV cu excremente la 0,5 litri), nu vom avea liniste in tara! Fascistii in frunte cu omul in jaka rosie trebuie cercetati de procurori cu metodele lui PORTOCALA ca sa le scoata drogurile lui Soros din cap! Huuo CSAT!

  4. Pai oricine poate s-o puna de o plangere online,daca deranjul ii este recompensat corespunzator.

  5. Ar trebui sa ne spuna cati din asa zisa diaspora,au depus acele plangeri !!…asa ca sa stim si noi !

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.