Un om a murit şi alţi trei sunt răniţi în urma unei explozii care a avut loc într-un atelier de sudură din Buzău, în timp ce aceştia încercau să sudeze rezervorul de motorină al unei maşini, a declarat sâmbătă, pentru Mediafax inspectorul general de stat de la Inspecţia Muncii, Dantes Nicolae Bratu.
Conform sursei citate, din cele trei persoane rănite, două sunt în stare gravă, având arsuri pe 80-90 la sută din suprafaţa corpului, iar şoferul autovehiculului a murit.
Purtătorul de cuvânt al ISU Buzău, George Creţu, a declarat corespondentului Mediafax că pompieri au fost solicitaţi să intervină sâmbătă, în jurul orei 14.30, la un atelier de sudură din cartierul Simileasca, unde se produsese o explozie urmată de un incendiu.
La faţa locului, s-au deplasat patru autospeciale, două pentru stingerea incendiilor şi două SMURD, ulterior, în zonă ajungând încă două ambulannţe.
Când pompierii au ajuns la locul exploziei, incendiul se manifesta pe o suprafaţă de 30 de metri pătraţi, echipajele lucrând pentru stingerea incendiului.
În urma deflagraţiei, un bărbat de 53 de ani, proprietarul atelierului de sudură, a murit, iar alte trei persoane cu vârste de 41, 43 şi 16 ani – două dintre ele şoferul tirului la care se intervenea şi fiul acestuia – fiind rănite.
Potrivit unor surse medicale, băiatul de 16 ani este în stare mai bună şi a rămas internat la Unitatea de Primiri Urgenţe a Spitalului Judeţean Buzău, în timp ce ceilalţi doi bărbaţi au fost transportaţi cu elicopterele la un spital din Capitală.
Conform surselor citate, starea lor este gravă, ei având arsuri pe 80 – 90 la sută din suprafaţa corpului, prognosticul medicilor fiind rezervat.
De asemenea, la locul exploziei, paramedicii SMURD au acordat asistenţă unui copil de zece ani, care a suferit un atac de panică.