O explozie puternică s-a produs, sâmbătă, într-un bloc de locuinţe din municipiul Bacău, din cauza acumulărilor de gaze.
O femeie de 73 de ani a fost rănită grav în urma suflului deflagraţiei, fiind transportată la Spitalul de Arşi din Capitală, transmite Mediafax în pagina electronică.
Deflagraţia s-a produs în apartamentul femeii, dintr-un bloc de locuinţe de pe strada Slănicului, în urma acumulărilor de gaze în bucătărie de la maşina de gătit. Explozia a avut loc în momentul în care bătrâna a aprins lumina de la bucătărie, suflul puternic al deflagraţiei aruncând uşa şi geamul de la încăperea respectivă. Elementele de tâmplărie de la fereastră au căzut peste două maşini parcate în faţa blocului, avariindu-le uşor.