O explozie s-a produs duminică dimineața într-un bloc din Bistrița. Pompierii cred ca deflagrația a fost provocată de o acumulare de gaze. Toți locuitorii s-au evacuat.
ISU Bistrița-Năsăud anunță că „pompierii militari intervin cu o autospecială de stins incendii, o autospecială de lucru la înălțime, o autospecială multirisc, o autospecială de descarcerare, o ambulanța SMURD, ambulanța de terapie intensivă mobilă și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean”.
Explozia s-a produs la etajul al doilea al unui bloc cu patru etaje, într-un apartament în care locuia un pensionar în vârstă de 77 de ani. Acesta a fost scos pe propriile picioare de către echipajele de intervenţie şi transportat la spital, pentru investigaţii suplimentare. Pompierii au evacuat din bloc în jur de 16 persoane şi au fost efectuate măsurători, nefiind detectate acumulări de gaze.
Fiica bărbatului în apartamentul căruia s-a produs explozia a declarat că acesta avea detector de gaz şi că în urmă cu câteva zile fusese verificată instalaţia de către operatorul de gaze naturale, acest ultim aspect fiind confirmat şi de un vecin, care se întâlnise cu echipa venită la verificare, informează Digi24.
					
                      
                      
                      
                      
                      
                      
					
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
			
Cam multe explozii și incendii în ultimă vreme 🤔😉🤣🤣🤣🤣…..CINE STIE DE CE?????EXLUDEM RUSII DIN START!
disperare mare, nu mai au detectorii cu japca ce sa spolieze de la oamenii saraciti. SSSAAAAU, S-AU INMULTIT LABORATOARELE CLANDESTINE DE PREPARARE A SHUSHANELELOR CU CERERE DIN CE IN CE MAI MARE PA PIATZA AFUMATZILOR SI PRAFUITZILOR?
Plin de firmulite ale băieților destepti.
Explozie de gaze in care locatarul nu a murit si nici un sfert de bloc demolat controlat. In Rahova a explodat o bomba pusa chiar in apartamentul avocatei de la Colectiv. Capetele de organe dreseaza gazele sa explodeze ca acoperire pentru a sterge urmele care trebuiesc sterse. Morala: Statul roman este condus de o Banda de Crima Organizata care-i omoara chiar pe cetatenii care le platesc salariile banditilor ce alcatuiesc aceasta Organizatie Terorista.
@ gelu
Sunt mai multe opinii care vin cu varianta unei bombe, cu gazele desigilate ca acoperire. Dezastrul pare sa fie prea mare pentru o simpla acumulare de gaze. E adevarat ca face bum si de la gaz, dar nu se darama blocul…
Rușii, hibridu’ și mai ales putina!