O explozie puternică s-a produs joi dimineață în Sihlea, județul Vrancea. Un bărbat de 53 de ani a suferit arsuri pe 55% din corp. Deflagrația a afectat trei imobile, iar alte șapte gospodării din apropiere au suferit pagube. Potrivit pompierilor, explozia a fost provocată de o acumulare de gaze.
Incidentul a fost semnalat în jurul orei 06:00, printr-un apel la 112. La fața locului au intervenit pompierii din Focșani, un echipaj SMURD și unul al Serviciului de Ambulanță Județean (SAJ) Vrancea. Explozia nu a fost urmată de un incendiu.
Un bărbat de 53 de ani, transportat la spital cu arsuri grave
Echipajele de intervenție au găsit un bărbat de 53 de ani care prezenta arsuri pe aproximativ 55% din suprafața corpului. Victima a primit primul ajutor la locul incidentului, unde a fost stabilizată și monitorizată de personalul medical, notează Monitorul de Vrancea.
Ulterior, bărbatul a fost transportat la Unitatea de Primiri Urgențe a Spitalului Județean de Urgență „Sf. Pantelimon” din Focșani, pentru îngrijiri medicale de specialitate. Potrivit ISU Vrancea, locuința victimei a fost afectată în totalitate de explozie.
Trei imobile, afectate în totalitate. Alte șapte gospodării au suferit pagube
În urma verificărilor, pompierii au stabilit că deflagrația a afectat în totalitate trei imobile. Este vorba despre două locuințe alipite și un adăpost pentru animale aflat în imediata vecinătate. De asemenea, alte șapte gospodării din apropiere au suferit pagube materiale. Printre acestea se numără geamuri sparte și elemente de tâmplărie deteriorate.
Zona a fost securizată de echipajele de intervenție, pentru a preveni producerea altor incidente. La fața locului, echipele de specialiști desfășoară cercetări pentru a stabili împrejurările exacte în care s-a produs explozia.

Ce ar fi provocat explozia
Primele verificări indică faptul că explozia s-ar fi produs, cel mai probabil, din cauza unei acumulări de gaze combustibile în interiorul locuinței. Potrivit ISU Vrancea, proprietarul folosea un rezervor cu gaz petrolier lichefiat (GPL), amplasat în exteriorul clădirii, pentru încălzire și prepararea hranei.
În urma incidentului, pompierii au transmis și o serie de recomandări pentru persoanele care folosesc astfel de instalații.
„Pentru a evita situații în care viața și bunurile sunt puse în pericol, recomandăm cetățenilor să utilizeze doar echipamente omologate. Folosiți exclusiv rezervoare verificate ISCIR (cu inspecția tehnică valabilă) și racorduri speciale pentru GPL, strânse obligatoriu prin folosirea colierelor metalice la ambele capete”, au transmis reprezentanții ISU Vrancea.