Marţi 13 mai a fost o zi cu ghinion pentru unii rutieri, pentru unele echipe, pentru spectatori, pentru televiziunile care transmit Il Giro şi pentru unii sponsori. Cu două ore înainte de startul etapei a IV-a (Giovinazzo – Bari – 112 km), cel mai puternic sprinter din tur, Marcel Kittel (Team Giant-Shimano), câştigătorul primelor două etape încheiate la sprint anunţă oficial retragerea din cursă din cauza unei răceli contactate la Dublin, după etapa precedentă. Vestea s-a răspândit ca fulgerul şi a generat regrete, inclusiv printre ceilalţi sprinteri, deşi acum Viviani, Swift, Bouhanni au şanse mai mari să se impună în celelalte etape de sprinc din tur.
A doua bombă explodează la cca 15 minute după startul oficial al etapei. Se observă că din pluton nu s-a înregistrat nicio evadare şi, în plus, acesta rulează pe plat (o şosea lată fără probleme) cu o viteză foarte mică, cca 31 km/h. Pe Twitter-ul unor echipe apare informaţia că toţi rutierii, de comun acord, au decis să neutralizeze etapa (neutralizarea într-o cursă ciclistă înseamnă rulaj în grup compact, fără vreo încercare de evadare, de sprint, de câştigare de puncte pe traseu; mai există şi neutralizarea oficială care se decide de organizatori atunci când se întâmplă un eveniment deosebit şi foarte grav). Cu alte cuvinte o grevă a rutierilor, chiar dacă aceştia rulează în etapă.
După alte câteva minute se află că rutierii cu personalitate din pluton (Michele Scarponi – Astana, Luca Paolini – Katusha, Cadel Evans – BMC şi alţii) poartă din mers negocieri cu comisarii din cursă. Care au fost revendicările rutierilor: ei au solicitat ca ultimele 8 tururi de circuit (din 9) din oraşul Bari să nu se mai contabilizeze la timpii de etapă. (Concret, rutierii care veneau cu secunde minute întârziere să primească timpul învingătorului – n.a.). Negociatorii au făcut această solicitare pentru propria lor siguranţă, ei susţinând că străzile din Bari sunt alunecoase din cauza ploii. Organizatorii nu au acceptat revendicările, drept consecinţă, plutonul a rulat neutralizat. Într-un târziu, organizatorii au acceptat acordarea timpului învingătorului doar pentru ultimul tur de circuit – 8,3 km. (Regulamentul prevede acordarea timpului învingătorului doar dacă unii rutieri sunt victime ale unor evenimente în ultimii 3 km – n.a.). Răspunsul nu i-a mulţumit pe rutieri şi astfel plutonul a rulat neutralizat până cu 4 km înainte de linia de sosire, după care echipele sprinterilor au fost lăsate să se bată pentru victoria de etapă.
Trebuie să menţionăm că greva rutierilor a împărţit Italia în două. Pe forumurile celor mai importante ziare au început dezbateri pro şi contra. Rutierii au fost acuzaţi că se protejează prea mult într-o etapă uşoară şi că ploaia a încetat după cca 50 de km. Apărătorii greviştilor au venit cu un argument forte: circuitul prin Bari avea foarte multe curbe periculoase şi în cazul în care şoseaua nu este uscată, există pericolul de derapare.
Victoria în etapă, decisă de căzături
Acuzaţiile la adresa rutierilor s-au dovedit că sunt nefondate. Pe finalul cursei în Bari a reînceput să „picure”. În ultimul km, la o viteză de rulare relativ mică pentru finalul de cursă s-au înregistrat trei căzături (două colective) generate de asfaltul umed. Dat ca sigur învingător în etapă, Luka Mezdec (Team Giant-Shimano) – el se afla singur în faţă cu 300 de metri înainte de linia de sosire – pierde victoria pentru că îi derapează roata din spate, îşi pierde echilibrul şi redresarea îl costă 3 secunde. Etapa a fost câştigată de Nacer Bouhanni, care i-a întrecut aproape de linia de sosire pe Nizzolo şi Weelers, care, cu 60 de metri înainte de finish mai păstrau un uşor avantaj.
Neutralizarea cursei a nemulţumit spectatorii care nu au avut nimic deosebit ce să vadă, televiziunile pentru că nu au mai făcut audienţă şi unii sponsori care nu au mai avut vizibilitate în cursă. Lovitura cea mai dură au primit-o însă autorităţile. Întrebaţi de ziarişti de ce nu au protestat şi în Irlanda, unde au rulat 3 zile numai pe ploaie şi vânt, toţi cei chestionaţi au afirmat că şoselele de acolo nu prezentau un pericol în caz de ploaie. Cu alte cuvinte, şoselele din Irlanda sunt mult mai bune decât cel din sudul Italiei.
Clasament etapă
- Nacer Bouhanni (FDJ.fr) – 2:22:06
- Giacomo Nizzolo (Trek Factory Racing) – a.t.
- Tom Weelers (Team Giant-Shimano) – a.t.
- Roberto Ferrari (Lampre-Merida) – a.t.
- Elia Viviani (Cannondale) – a.t.
Tricoul roz – clasamentul general
- Michael Matthews (Orica GreenEDGE) – 12:28:43
- Alessandro Petacchi (Omega Pharma-Quick Step) + 8”
- Daniel Oss (BMC Racing Team) + 10”
- Luke Durbridge (Orica GreenEDGE) + 14”
- Ivan Santamorita (Orica GreenEDGE) + 14”
Tricoul roşu – clasamentul pe puncte
- Ben Swift (Team Sky) – 69 de puncte
- Elia Viviani (Cannondale) – 68 de puncte
- Nacer Bouhanni (FDJ.fr) – 65 de puncte
- Roberto Ferrari (Lampre-Merida) – 56 de puncte
- Giacomo Nizzolo (Trek Factory Racing) – 50 puncte
Tricoul albastru – clasamentul căţărătorilor
- Maarten Tjallingii (Belkin Pro Cycling) – 12 puncte
- Andrea Fedi ( Neri Sotolli) – 3 puncte
- Yonder Godoy (Androni-Giocattoli-Venezuela) – 2 puncte
- Jeffry Romero (Team Colombia) – 2 puncte
- Miguel Angel Rubiano (Team Colombia) – 2 puncte
Tricoul alb – clasamentul rutierilor tineri
- Michael Matthews (Orica GreenEDGE) – 12:28:43
- Luke Durbridge (Orica GreenEdge) + 14”
- Julien Vermote (Omega Pharma-Quick Step) + 19”
- Yannick Eijssen (BMC Racing Team) + 23”
- Rafal Majka (Tinkoff-Saxo) + 26”
Istorie: 13 mai în Il Giro
- 1909: Prima etapă din istoria Il Giro se desfăşoară pe distanţa de 397 km între Milano şi Padova. Etapa este câştigată de Dario Beni de la echipa Biachi în 14 ore, 6 minute şi 15 secunde. Startul s-a dat la 3 dimineaţa. Paradoxal – pentru perioada şi condiţiile de cursă de atunci – următorii clasaţi, Mario Pesce şi Carlo Galetti au ajuns în acelaşi timp cu câştigătorul. Viteza medie a câştigătorului: 28.090 km/h.
- În 1913 programul Il Giro a fost alcătuit în aşa fel încât să se evite să se ruleze în data de 13 mai. La începuturle sale exista câte o zi de odihnă între etape. În 1913 s-a decis începerea cursei pe 10 mai, astfel s-a evitat ca în ziua de 13 mai să se desfăşoare o etapă. Se spune că decizia a fost luată în urma unor „grozăvenii” lansate de nişte prezicători la modă în Italia.
- 2000: În prologul turului (contratimp individual, 4,6 km), cehul Jan Hruska (Vitalicio Seguros) l-a învins la 59 miimi de secundă pe Paolo Salvoldeli (Saeco). A fost cea mai „strânsă” victorie de etapă din 1909 până în prezent.
Poveştile Il Giro (3)
Când au apărut „servitorii”
La începutul secolului trecut, în marile curse – Turul Franţei şi Turul Italiei – noţiunea de echipă ciclistă nu era sinonimă celei de azi. Chiar dacă în dreptul mai multor rutieri apărea numele unei echipe (de regulă o firmă care fabrica biciclete sau motociclete sau anvelope), între respectivii rutieri, în cursă nu exista vreo relaţie. Fiecare trăgea pentru el, nu exista specializare (sprinteri, contratimpişti, oameni de clasament general) şi evident, de multe ori, rutierii din cadrul aceleiaşi echipe erau adversari pe şosea,
De altfel, apartenenţa la o echipă însemna un contract de colaborare între un rutier şi firma respectivă pentru o anumită sumă de bani. În 1912 în premieră în Il Giro apar relaţiile dintre rutieri în cursă. Dar nu era vorba de relaţiile „de serviciu” pe care le ştim astăzi în cadrul unei echipe. Erau mai mult relaţii de protejare. Rutieri cu şanse să câştige apelau la alţi rutieri (la început chiar contra cost) pentru a-i feri de vânt, pentru a-i remorca în caz că rămâneau în urmă sau pentru a-i conduce în cursă.
Aceste practici au fost aspru criticate de Henri Desgrange, promotorul Turului Franţei. În 1911 de la el a pornit decizia de descalificare în Turul Franţei a rutierului francez Maurice Brocco, acuzat că a ajutat contra cost un alt rutier. Nu s-a dovedit nici până astăzi dacă Brocco a primit sau nu bani. Cert este că atunci în 1911. Desgrange a lansat Sintagma, „ciclişti servitori”.
