Azi, ies mai multe gaze din România decât intră, adică țara noastră are statutul de exportator net. În mare parte, ce iese din țară și se înregistrează ca export este tranzit de gaze, aceasta fiind situația pe relația Ungaria și, cel mai probabil, Ucraina. Totuși, pe relația Republica Moldova, este posibil să vorbim și de gaze produse local. De altfel, țara noastră a anunțat, prin vocea premierului și a ministrului Energiei, că va ajuta Moldova cu gaze, aflată într-o situație critică acum, pentru că din Rusia nu prea mai vine nimic, în plină iarnă.
Potrivit datelor interactive Transgaz, fluxurile fizice de import de gaze sunt azi de 11,4 milioane de meri cubi de gaze, care intră la noi din Bulgaria, punctul Negru Vodă. Proveniența acestor gaze este incertă, pot fi din Azerbaijan (revândute de firmele bulgărești), pot fi din cele descărcate de pe metaniere în Grecia sau pot fi chiar rusești, via Turcia și Bulgaria, Transgaz primind aceeași notificare: proveniență UE.
Fluxurile de export sunt mai mari, adică 12,4 milioane de metri cubi de gaze, de unde rezultă un export net de 1 milion de mc.
Aproape jumătate din exporturi – 6 milioane de metri cubi ies în rețeaua ungară, prin punctul Arad, 4,3 milioane de metri cubi ies către Ucraina, prin punctul Isaccea. În plus, alte 2,1 milioane de metri cubi de gaze ies din România direct în Republica Moldova, prin gazoductul Iași-Ungheni.
România are acum trei surse de gaze pentru asigurarea consumului: producție curentă, importuri și extracție din depozite.
DIN 2011 PIERDERI DE 200 MILIOANE DE EURO PE LUNA(PTR BLOCAJ SCHENGEN) ;IN TARILE CU ACORD GUVERNAMENTAL =DREPT DE MUNCA LEGAL,CONTRACT= ROMANII AU FOST MARGINALIZATI SI TINUTI DE AGENTIILE DE MUNCA LA DISTANTA .. A SE CALCULA PAGUBLELE MINIME TOTALE SI DOBANZILE SI IMPACTUL NEGATIV A ECONOMIEI ROMANESTI DIN 2011 PANA AZI! De ce? Cand o sa convertim moneda nationala la euro sa nu o faceti la schimbul de pe piete ci recalculand toate daunele astea!!!!! A SE ADERA SI LA O.S.C.E. daca exista avantaj de revitalizare economica! A SE CREA MOTOR ECONOMIC MINIMAL,indiferent de ce vor trepadusii sabotori EU care intentioneaza doar sa elimine inca un concurent!