Pictura „Sfântul Gheorghe și Dragonul Jucăuș“, realizată de Irlo DoiDoi, Obie Platon și Kero, reinterpretare a scenei care a pătruns în religia creștină în care Sfântul Gheorghe a omorât un balaur, a fost ștearsă de oamenii Primăriei în acest weekend.
Lucrarea a fost gândită de reprezentanții unui ONG care au dorit să dea culoare unor zone în care sunt clădiri degradate. Totuși, în urma presiunilor făcute din considerente religioase, pictura a fost ștearsă prin acoperire cu lavabil alb.
Dan Perjovschi, unul dintre cei mai cunoscuți artiști plastici ai României, a pornit inițiativa “Zidul e al nostru”. El le-a cerut oamenilor să își imagineze altceva pe peretele gol și să aducă modificările digitale, ținându-se astfel departe de ochii sensibili ai preoților.
Parte din lucrările postate pe contul lui Dan Perjovschi au fost printate și expuse chiar pe zidul în cauză.
