Expoziţii româneşti în Anul Centenarului         

Artista vizuală Mirela Trăistaru este invitată să susțină un performance în Elveția: „100 Connection from”.

Clubul Român Baden (Elveția) vă invită joi, 28 iunie, la ora 18.30, la Cabaret Voltaire din Zürich, la evenimentul 100 Connections from susținut de artistul vizual Mirela Trăistaru, doctorand la Universitatea de Vest din Timișoara.

Cabaret Voltaire este locul în care, cu un secol în urmă, artistul și scriitorul român Tristan Tzara a inițiat mișcarea de avangardă DADA. Cei peste 100 de ani de relații culturale România-Elveția sunt marcați printr-un performance în care arta plastică, literatura și teatrul se împletesc.

Tristan Tzara, Marcel Iancu și Lucian Blaga sunt doar câteva nume sonore care au trăit și creat în Elveția. De la Tristan Tzara și apariția Cabaret Voltaire am traversat un veac de utopii și idealuri, de răsturnări de convenții. Artista contemporană Mirela Trăistaru își asumă climatul artistic interactiv al secolului XX și exploatează culoarea dincolo de coloriști, dincolo de convenții, transformă trupul în peisaj, în manifest, în scriitură, în motiv decorativ desprins din istoria ancestrală.

Invitația se adresează publicului iubitor de artă și specialiștilor din domeniu, cu ocazia evenimentului de body painting susținut de artistul, scenograful şi pictor Mirela Trăistaru.

Curatorul evenimentului este Ioan Augustin Pop, artist și coordonator doctoral în cadrul aceleiași universități timișorene.

Proiectul conceput de curator și Mirela Trăistaru pornește de la fundalul moștenit de tradiția avangardei și ne aduce azi, în 2018.

“Pentru acestea, dragi iubitori ai artelor, vă invităm să fiți alături de noi.

Fițți altfel, fiți DADA!”

Moderator: Katharine Siegling, Referent Art Culture Aubach Embassy of Art / NGU Zürich

Moment de poezie: Miral Solcanu

Regia: Chris Simion-Mercurian

 

Institutul Cultural Român Budapesta – partener al expoziţiei “Design without Borders”

 Expoziția Design without Borders se va deschide joi, 14 iunie, la ora 19:0,0 la Új Budapest Galéria şi va prezenta creații a peste 100 de artiști din Austria, Cehia, Elveția, Germania, Polonia, România, Slovacia, Slovenia și Ungaria.

România participă la Expoziţia de Design de la Budapesta

Design without Borders este continuarea proiectului anual madeinhungary, care a fost un showcase al designului ungar timp de peste un deceniu, dar este și continuatorul expoziției MeeD, care începând din anul 2012 a plasat prezentarea designului în context international, invitând în Ungaria reprezentanți din diferite țări – inițial din jurul Ungariei (țările din Grupul Visegrad), apoi, începând cu anul 2016, dintr-o arie mai extinsă. Anul trecut invitații au fost din țările baltice și scandinave, iar anul acesta atenția se îndreaptă către designerii din estul, sudul și centrul Europei.

Expoziția, care va fi deschisă până în 26 august, reflectă varietatea și prospețimea ideilor prezente astăzi în industriile creative, de aceea curatorii Szigeti Szilvia și Radnóti Tamás au ales atât lucrări care se încadrează în trendul internațional, cât și unele care reflectă viziunile specifice ale unor autori. Între designerii invitați sunt mulți cu lucrări premiate la A’ Design Award and Competition, Blick Fang, Czech Grand Design Award, IF Design Award, Magyar Formatervezési Díj, competiția make me! de la Lodz Design Festival, Red Dot Design Award, Swiss Design Award.

Ediția din acest an prezintă obiecte de mobilier, textile, accesorii de home design, dar și alte lucrări din domenii înrudite, cum ar fi bijuteriile sau fotografiile de obiect. Vizitatorii vor putea vedea piese unicat, dar și obiecte care deja sunt fabricate în serie limitată. 

Design without Borders este inclusă în programul Festivalului de Vară din Budapesta.

Din România participă:

Half Drop: Alexandra Lăzărescu și Alexandra Petrache

Half Drop realizează creații de textile și produse de interior, perdele, perne decorative, fețe de masă, traverse și obiecte de iluminat. Alexandra Lăzărescu, inițiatoarea proiectului Half Drop a lucrat timp de cinci ani în Shanghai pentru o firmă de arhitectură americano-chineză, unde a prins gustul pentru decorațiuni interioare. A lansat proiectul împreună cu Alexandra Petrache în 2016, la Romanian Design Week. În 2017 au participat la London Design Week. Cea de-a patra colecție și cea mai de succes folosește motive arhitecturale tradiționale românești.

Brandul Ubikubi este un concept comun al lui Dragoș Motica și Robert Savu, lansat în 2014, în cadrul Romanian Design Week. Și-au propus să creeze piese smart, versatile, nu doar pentru un public specializat. Dragoș Motica a absolvit Facultatea de Arte și Design, Secția Design și Arte Aplicate la Universitatea de Vest din Timișoara, în 2006. A creat articole și produse de design interior, mobilă, obiecte de iluminat, accesorii personalizate. Numele lui a fost o perioadă asociat cu Masa A (2011), un design românesc foarte bine primit de site-urile de design din străinătate.  Materialele folosite de designerii Ubikubi sunt inspirate din zona industrialului, a construcțiilor: betonul, sârma de armare, frânghia de alpinism, mosorul pentru firele de înaltă tensiune.

Mira Ene și Codrin Stănciulescu fac parte din 201 Design Studio, fondat de cei doi în 2012. Ținta lor este să creeze produse ce se disting prin funcționalitate, interactivitate și detalii. Prima lor creație, Lampa Axteroidă a câștigat la competiția ELLE Decoration Romania premiul II, au fost desemnați cei mai buni designeri la ediția din 2014 a aceleiași competiții. Au participat la expoziții și târguri în București, Belgrad, Liubliana, Birmingham, Graz, Bruxelles, Milano și China.

Agnes Lukacs de la Adentro a absolvit Universitatea de Arte și Design la Cluj-Napoca și se ocupă de design interior. Este un designer versatil, modelând spații rezidențiale, de lucru ori comerciale, prin concepte creative și ludice de design. Diversitatea proiectelor ei sunt oglinda creativității. Coace idei din ingrediente simple și le transformă în concepte de food styling. În ultimii ani focusul ei s-a îndreptat și către zona designului de obiect. A creat nu numai piese de mobilier sau accesorii, dar și modele grafice pentru țesături. Stilul său este cel mai bine descris ca fiind eclectic.

Carla Szabo a studiat arte și a început cariera în industria publicității, apoi a continuat ca designer de interioare și în cele din urmă s-a oprit la creația de bijuterii, devenind  în ultimii 12 ani una dintre cele mai cunoscute creatoare din România. În fiecare colecție nouă încearcă să prezinte o altă formă a atitudinii ei față de lumea care o  înconjoară, prin designul subtil, intim al accesoriilor și obiectelor de o precizie arhitecturală. Carla încearcă să transpună viața în bijuterii, explorând teme care reprezintă experiența umană.

Fotograful Sebastian Oros locuiește în  București, după terminarea studiilor la Timișoara și Londra. Fotografiile lui se remarcă mai ales prin cunoștințe tehnice şi concepte creative, alături de o atenție deosebită pentru detalii. Se concentrează mai ales pe fotografia culinară, de produs sau arhitectură, și folosește cu entuziasm manipularea digitală.

 

Vernisaj la Berlin – „Hallo, mein Name ist Bukarest – 100 Jahre Stadtgeschichte”

Muzeul Municipiului București invită publicul interesat la vernisajul expoziției Hallo, mein Name ist Bukarest – 100 Jahre Stadtgeschichte (Hello my Name is Bucharest – 100 Years of Urban History), care va avea loc la Berlin vineri, 15 iunie, la ora 19.00.

O călătorie prin Bucureştiul secolului XX

Expoziția, organizată de Institutul Cultural Român din Berlin în parteneriat cu Muzeul Municipiului București și curatoriată de Dan Pîrvulescu, director adjunct al muzeului, este un proiect expozițional în cadrul Festivalului Make City. Cele 28 de fotografii de epocă vor fi prezentate în spațiul expozițional al galeriei ICR Berlin în perioada 15 iunie – 13 iulie 2018. Expoziția de fotografie prezintă o călătorie prin secolul XX, care își propune să evidențieze evoluția arhitecturii și dezvoltarea urbanistică a Capitalei României.

În prezent, modul în care dorim să locuim, precum și aspirația fiecăruia pentru locuința ideală, sunt tributare secolului XX, reușitelor sau experimentelor eșuate ce au avut loc în ultima sută de ani. Orașele sunt în continuă mișcare. București este orașul vitezelor simultan diferite și totodată un oraș care trăiește ambivalent. A avut și foarte mult de suferit, dar a știut întotdeauna să-și recâștige liniștea și bucuria de a trăi. Și astăzi Bucureștii continuă să fie la confluența unor zone culturale variate.

În această lună, ICR Berlin marchează Centenarul Marii Uniri printr-o serie de proiecte dedicate orașului București. Este vorba despre două expoziții de fotografie Hallo, mein Name ist Bukarest – 100 Jahre Stadtgeschichte și Mobile Churches, prezentate în cadrul celei de-a doua ediții a festivalului berlinez de arhitectură Make City (14.06-01.07) și concertul duoului francez Nathalie Joly (voce) și Thierry Rocque (acordeon), ce evocă atmosfera muzicală a „micului Paris” interbelic.

Make City este primul festival din Berlin dedicat arhitecturii şi alternativelor urbane şi se adresează nu doar arhitecților sau specialiștilor din domeniul planificării urbane, ci îşi propune să aducă mai aproape de publicul larg teme actuale din domeniul arhitecturii şi designului urban. Prima ediție din 2015 a reunit un număr de 66 de evenimente, 161 vorbitori, peste 150 de parteneri, peste 100 de relatări mass-media și s-a bucurat de un număr de 15.000 de vizitatori.

„Proiectul de față își propune să cartografieze geografiile umane ale secolului XX, iar hărțile care se suprapun nu aparțin exclusiv trecutului, ci mai ales unui prezent în desfășurare, care încearcă să definească o posibilă prognoză pentru un termen mediu. Bucureştiul – precum toate aşezările lumii cunoscute – are un trecut construit pe două tipuri diferite de cartografieri istorice. Pe de o parte există o hartă a spaţiului, orizontală, cronologică, înregistrată de istoria clasică prin documentul scris. Iar pe de altă parte avem o hartă umană, verticală, care intersectează cronologia şi timpul în sensuri variate. Este cea mai grea perspectivă de abordat, definit şi comentat, deoarece ea se referă la moduri de viaţă, comportamente, gesturi, preocupări, atitudini, traume colective care, la rândul lor, au schimbat mereu viaţa oamenilor.

Această călătorie prin secolul XX nu-şi propune să detalieze evoluţia societății urbane, ci să arate în linii generale câteva modificări de comportament, mod de viață, preocupări, chiar tipul de locuire şi ambientare interioară. Noi, cei de astăzi, cu felul în care dorim să locuim, precum şi cu aspiraţia fiecăruia pentru locuinţa ideală, suntem – cu toate aceste repere, tributari secolului XX, reuşitelor sau experimentelor eşuate care s-au produs în ultima sută de ani” – a declarat Dr. Adrian Majuru, director al Muzeului Municipiului București.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 1
Magdalena Popa Buluc 7431 Articole
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.