Fă ce spune Germania, nu ce face Germania

Dispută tot mai puternică între Germania, instituțiile UE, statele estice ale Uniunii, Rusia și SUA pe marginea dosarului Nord Stream 2, o confruntare deloc decisivă, dar care este un semnal pentru reașezările strategice ale marilor puteri în Europa.

Proiectul Nord Stream 2 urmărește să dubleze capacitatea de transport a gazoductului Nord Stream 1, care leagă Rusia și Germania pe sub Marea Baltică, inaugurat în 2011. Ambele proiecte au ca acționar principal monopolul rus Gazprom. În ambele proiecte sunt implicate mari companii din Occident. Nord Stream 2 a devenit o afacere pentru E.ON, Engie, Shell (Olanda), OMV (Austria), Uniper și Wintershall (ambele din Germania). Pentru Gazprom, proiectul este mai mult decât o afacere, este o pârghie de influență strategică, căci ambele gazoducte ocolesc Ucraina (care își va pierde veniturile din taxele de tranzit și poziția strategică de placă turnantă a rutelor spre Vest) și Polonia (cu guverne ce au adoptat constant o linie antirusă).

SUA și guvernele est-europene (în special țările baltice și Polonia) se opun proiectului ruso-german, în care vad o întărire a dependenței Europei de gazele rusești. Împiedicarea proiectului se poate realiza în două moduri: trecerea negocierilor pentru Nord Stream 2 în sarcina Comisiei Europene (astfel încât să aibă un cuvânt de spus toate statele membre UE), sancțiuni împotriva Rusiei sau presiuni asupra Germaniei.

Berlinul împotriva SUA

Prima variantă se îndreaptă spre eșec: recent, presa a publicat un raport al juriștilor Consiliului UE care susține că nu trebuie oferit mandat Comisiei, deoarece nu este vorba despre un proiect geostrategic, ci de unul pur economic. Potrivit Der Spiegel, acest raport a fost cerut de Germania. A doua cale de atac – presiunea pe cancelarul Merkel – constă într-o multitudine de articole publicate în presa europeană și americană care condamnă eventuala înclinare a Berlinului spre Rusia. Acțiunile de până acum ale guvernului german arată că și acest demers merge spre o fundătură, iar dovada este reacția Berlinului la ultimul set de sancțiuni americane impuse Rusiei, sancțiuni care ar afecta proiectul Nord Stream 2. După protestul vehement al companiilor energetice germane, ministrul Economiei a avertizat SUA că Germania va cere UE contra-sancțiuni împotriva SUA.

Marea diferență Nord Stream – South Stream

O privire în urmă cu trei ani spune multe despre Germania și modul în care conduce Europa. În 2014, Comisia Europeană a primit fără probleme dreptul de a interveni și de a bloca un alt proiect al Gazprom – gazoductul South Stream, care urma să treacă prin Bulgaria, Serbia, Croația, Ungaria, Austria. Atunci, s-a considerat că este un proiect geostrategic, iar statele menționate au avut de pierdut la nivel economic de pe urma piedicilor. Acum, Nord Stream are un alt statut, pentru că afacerile germane nu trebuie să piardă. Diferența dintre cele doua proiecte rusești este puterea Germaniei. „Guvernul și Merkel au fost implicați în oprirea South Stream. Nu este cazul cu Nord Stream 2, unde statele UE care se opun sunt prea slabe“, spune Stefan Meister, de la Consiliul German pentru Afaceri Internaționale. Iar pentru Newsweek, dosarul Nord Stream 2 nu face decât să confirme că Germania este reprezentativă pentru principiul „fă ce spune popa, nu ce face popa“.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.