Fake news academic

Fake news academic sau cum să încerci să te speli, elegant, pe mâini. Afirmația făcută de Ioan Aurel Pop, preşedintele Academiei Române, conform căreia studiul prezentat de INSCOP drept „Barometrul de opinie publică al Academiei Române” nu ar fi fost aprobat de Academia Română e pusă sub semnul întrebării.

„Biroul Prezidiului Academiei Române a luat la cunoştinţă cu surprindere de faptul că un institut al Academiei Române – este vorba despre Institutul de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale «Ion I.C. Brătianu» – a dat publicităţii un sondaj de opinie privitor la aspecte actuale ale vieţii politice româneşti. Un asemenea sondaj cu tentă electorală, apărut în plină campanie electorală, nu a fost niciodată comandat de Academia Română. Reamintim că instituţia noastră nu se implică în chestiuni de natură politică„, anunta marti Biroul Prezidiului Academiei Române. „Eu nu am participat la acel sondaj, noi nu l-am aprobat„, întărea și președintele Ioan Aurel Pop.

Doar că, într-un un document emis de Serviciul Cancelarie al Academiei Române și intitulat

„M A N I F E S T Ă R I organizate de Academia Română în perioada 10 – 17 mai 2019 şi în perspectivă“ se arată că în data de 13 mai la ora 11.00 era programată chiar prezentarea rezultatelor barometrului de opinie (Acad. Victor Voicu; Prof. univ dr. Dan Dungaciu).

Manifestari -10 – 17 mai 2019

Problema sondajului dat publicităţii este aceea că a fost legat de numele întregului for ştiinţific nu doar de institutul care l-a realizat: „Institutul trebuia să prezinte aceste date fără implicarea Academiei Române, dar aceste lucruri le pot prezenta numai după ce vorbesc cu colegii mei”, a spus preşedintele Academiei Române.

Până la ora publicării acestei ştiri, conducerea Institutului de Ştiinţe Politice şi Relaţii Internaţionale „Ion I. C. Brătianu” (ISPRI) al Academiei Române nu a răspuns invitaţiei MEDIAFAX de a-şi exprima punctul de vedere cu privire la situaţia creată, scria marți, Mediafax.

Prezidiul Academiei a negat, marţi, comandarea sondajului lansat drept Barometrul de opinie publică al Academiei Române, realizat de INSCOP Research: „Un asemenea sondaj cu tentă electorală, apărut în plină campanie electorală, nu a fost niciodată comandat de Academia Română”, arată un comunicat remis MEDIAFAX.

Luni, INSCOP Research anunţa lansarea unui studiu care ar fi fost realizat din iniţiativa Academiei Române. „Proiect unic la nivelul societăţii româneşti, Academia Română îşi propune să ofere o privire evolutivă asupra societăţii româneşti”, se spunea în anunţul transmis presei care prezenta un „Barometrul de opinie publică al Academiei Române”.

 

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda 2
Author

11 Comentarii

  1. Soricelul asta securist, Ioan Aurel Pop, vrea sa fie presedintele Romaniei,dar fuge la prima sorcova si se ascunde sub birou…Cu ce deranja sondajul,cu pozitia PSD?Si asa e mincinos, ca orice sondaj…

  2. Academia Romana a ajuns o institutie de tot rasul. Cu un presedinte teleghidat de Coldea si Grupul toxic de la Cluj nici nu mai ai ce astepta.

  3. Acesta este Ion Aurel pop, omul lui Florian Coldea. Face, nu înțelege sau se sucește și apoi consecințele. La Babeș-Bolyai a preluat o instituție pusă la punct în amănunt de rectorul Marga și a făcut-o de bani obișnuiți. Când se va face bilanțul va fi trist. Elevul și subordonatul, cu Ciolos, al lui Funar și Coldea a dus de râpă pe ce a pus mâna. Dar, de fapt, care este cartea memorabilă, personală (nu sinteze sau compilații de propagandă!) a lui Aiurel? Veți vedea că nu prea este.

  4. Un ins fără cărți solide, acest Ion Aurel Pop este un Rareș Bogdan al afacerilor cu statul, în alte domenii decât presa. I-a dat lui Rareș din banii UBB, 127000 de euro, dar are și el partea lui. A cumpărat pentru Babeș-Bolyai, care scăzut din anul 2012 cu 20000 de studenți, clădirea lui Țiriac, de care nu avea nevoie. A cumpărat clădirea Hotel Topaz, de care nu era nevoie. A făcut profesori multe nulități mai gălăgioase. A comercializat infrastructura instituției, care este o vacă bună de muls. Și-a angajat la administrație – cum spune poanta locală – jumătate din satul lui. Și altele și altele. Numai performanțe ridicole. Dar bănoase!

  5. una este comandarea sondajului, alta este prezentarea sondajului!

    un simplu sondaj nu poate da o *privire evolutiva* asupra societatii romanesti! asta este cat se poate de clar!

    doua erori majore in acest text…una apartine ziaristului, cealalta distinsilor cercetatori de la respectivul institut

  6. aoleu, cate constiinte si inalte si civice si patriotice si stiintifice si morale si contabile, toate la un loc…

    oameni buni, pe ce strazi mergeti voi ziua, ca sa vad cum aratati la fata?

    sau pesemne mergeti numai noaptea, ca sa luminati trotuarele pe care stau fetele…

  7. Măriuțo, las-o baltă cu nu poți scuza mizeria. Cine face anchete sociologice? Asta-i sociologie? Vezi că Gusti sau Stahl sau Mihu se revoltă pe bună dreptate! Iar cine patronează mizeria – Academia Română – este parte la mizerie. Vrei-nu vrei! Iar coldeanul ei președinte știa de anchetă, a aprobat-o, dar acum o va pune în spinarea unui vice ca să spele vasele. Și putina! Știu că ai misiune să faci imagine. Dar așa? Contra faptelor? Contra valorilor?

  8. Se fac de minune zi de zi și în proporție de masă universitari care se cred că sunt savanți sau măcar conștiințe. Nu sunt, după cum se vede, nici una nici alta. Sunt inși ajunși din nimereală sau cu servicii secrete cu tot, distribuitori de vorbe goale și împletitori de intrigi. Nu vedem în Polonia, în Ungaria, în Germania să-și pună inșii înaintea numelui „acad”. La noi se face, dar cine sunt ăia? A dat vreunul vreo rezolvare acătări, dincolo de cele obișnuite. Ce-i distinge pe Ion Aurel Pop, pe Voicu, pe Răzvan Teodorescu de ceilalți? Multe, dar nu opera. Aceasta este foarte obișnuită, dacă nu cumva mai rău.

  9. @Tinca

    din cate stiu eu, aceste institutii care apar sub egida Academiei au autonomie juridica, financiara si stiintifica! este sau nu este asa?

    iar logic, cine trebuie sa-si asume responsabilitatea? Academia? pai daca institutele au autonomie, de ce ar trebui ca Academia sa-si asume responsabilitatea?

    problema nu este calitatea/ sau rezultatele sondajului, ci daca Academia a comandat acest sondaj de opinie!

    dumneata sustii ca sondajul nu respecta criteriile stiintifice in domeniu! afirmatia este a la conu Leonida sau a la jupan Dumitrache? eu una habar nu am,

    eu spun ca pretentia aia cu *privire evolutiva* tine de umor, nu de stiinta…

    si ca tot ai pomenit de Gusti, Stahl, Mihu, sa inteleg ca *coldeanu* este un concept gustian? sa inteleg ca domnul Boia este un istoric pesedist, iar domnul Pop al opozitiei?

    oare intamplator gedeseul a luat foc cand domnul Pop a ajuns presedintele Academiei…iar la Gaudeamus, la standul Humanitas, nu am vazut decat cartile domnului Boia…

    draguta, pe mine nu ma injuga nimeni, am o vacuta mea proprie, adica sunt autonoma ( concept kantian) si dispun de libertatea subiectiva ( concept hobbsian)!

  10. Acum dacă ajungem să ne certăm pa Ion aurel Pop sau Boia, rău am ajuns. Nici unul nu are ceea ce se cheamă, la propriu, operă de istoric. Nici unul nu cercetează izvoare, cât speculează pe documente. Nici unul nu face istorie care să treacă dincolo de Curtici sau Giurgiu. Afară de cazul în care cineva vrea să mai vadă ce se discută pe la români. În rest, nu funcțiile fac savanții – până la urmă și Bârlădeanu și Ceaușasca și alții au fost aduși la nivelul lor. Iar treaba cu institute și autonomia, las-o moale, Măriuțo, căci există act semnat de idolul tău cu privire la sondaj. Nu te hazarda! Numa că el oricum nu înțelege ce face și apoi îi pare rău de unele. Noroc că Florian Coldea îl asistă. Asta-i să fii coldean.

  11. @Tinca

    adevarul ca nu ma pot pronunta despre valoarea stiintifica a celor in cauza, dar am mers pe urmele pe care mi le-ai pus in fata…

    deci dumneata mi-ai spus ca cel in cauza tine de Coldea, iar eu tare m-am mirat ca eu stiam ca domnul Coldea este legat de o perspectiva *cosmopolita* (??) asupra vietii noastre sociale si nu de una *identitara* si am asociat perspectiva cosmopolita cu domnul Boia, iar cea identitara cu domnul Pop..gresesc eu?

    cat priveste sondajul in cauza, raspunderea stiintifica apartine respectivului institut…

    distinctia intre *a comanda* un sondaj si *a fi de acord sa fie discutat *, adica inclus intr-o dezbatere organizata de Academie ramane valabila..

    nu vreau sa diminuez nicidecum coresponsabilitatea Academiei pe acest subiect si cand spun asa ma refer la absenta unor repere deontologice in relatia dintre un simbol (Academia) si activitatile concrete ale institutelor din subordine…

    iar eu vad comunicatul Academiei ca o incercare de a stabili aceste repere…

    e ca si orice Universitate…rectoratul se ocupa cu protejarea patrimoniului de simboluri, facultatile cu activitatea propriu-zisa..

    daca apare o problema de viol/violenta la o facultate , raspunderea apartine celor din facultate, rectoratul are obligatia sa reactioneze cu fermitate pentru ca s-a afectat patrimoniul de simboluri si prin aceasta afectare, imaginea tuturor celorlalte facultati..

    chestia asta are o denumire in teoria organizatiei, dar nu ma timp acum sa o caut.

    eu cred ca de urechi trebuie trasi cei de la institutul in cauza..ei au adus un prejudiciu Academiei..si vorba aia, sunt oameni cu scoala, nu ca mine, o mulgatoare de vaci

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.