Syriza, partidul premierului grec Alexis Tsipras, a stabilit ca una dintre axele majore ale programului său să fie lupta împotriva sistemului. Un sistem cvasimafiot, scrie pentru Liberation jurnalistul Jean Quatremer. Syriza are toate datele unui partid care să ducă această luptă, atât timp cât este un soi de coaliție de fotrmațiuni radicale de stânga, anarhiste, mergând pâna la moderații social-democrați. Partidul care va forma noul guvern de la Atena nu a făcut acest lucru până acum și sunt semnale palide că ar urma să o facă în noua guvernare.
Este vorba de a denunța în mod public și de a acționa pe căi legale împotriva acelor nume care sunt rostite în șoaptă in Grecia. Sunt oligarhii care controlează statul elen și economia țării, care controlează aproape în totalitate mass-media din Grecia, oamenii cărora o bună parte dintre politicieni le datorează cariera în lumea bună de la Atena, Bruxelles și nu numai.
Quatremer povestește o întâmplare revelatoare privind situația din Grecia. Prezent la o dezbatere televizată în Grecia, jurnalistul francez a susținut că vina pentru situația dezastruoasă a țării este în primul rand a Atenei și abia apoi a Europei și a finanței mondiale. La final de emisiune, unul dintre jurnaliștii greci îi dă dreptate și îi cere să investigheze sistemul oligarhic din Grecia. Motivul pentru care nu o fac jurnaliștii greci – ”Vreau să-mi păstrez locul de muncă”. Și chiar dacă cineva din lumea presei ar avea curajul să vorbească cu oligarhii greci, cu propriii patroni, acest lucru este aproape imposibil – rareori marii bogătași ai țării răspund la întrebări.
Nikolas Leontopoulos, jurnalist de investigație, a acceptat totuși să vorbească despre sistemul care conduce Grecia cu adevărat. Nu are nimic de pierdut. Este îngropat până la gât în dosare si procese intentate de marile familii ale țării sale.
Cum funcționează sistemul oligarhic?
Avem o expresie pentru a descrie acest sistem în Grecia: vorbim despre ”triunghiul puterii” sau despre ”triunghiul păcatului”. În realitate este mai mult, este un careu: prima este elita antreprenorială, apoi băncile, apoi presa și apoi lumea politică. Cei care au puterea antreprenorială sunt proprietarii presei și sunt acționari la bănci și, în acelasi timp, au raporturi incestuoase cu puterea politică.
Cine sunt acești oligarhi?
Este vorba de cinci familii sau de 20 de falimii, dacă vrem să extindem cercul acestei elite antreprenoriale. Ar fi bine să nu numesc aceste familii, pentru că cele pe care nu le voi pomeni vor fi extrem de frustrate din cauza asta.
Cele mai importante două familii – vorbesc exclusiv despre puterea economică, nu despre corupție – sunt familiile Vardinoyannis (care controlează industria petrolieră) și familia Latsis (transport maritim, imobiliare și altele). Cea mai buna metodă de a stabili puterea oligarhilor este de a studia separat diferitele domenii economice. De exemplu, în domeniul energiei și al petrolului sunt doua familii dominante. Construcțiile sunt domeniul unei familii, la care se mai pot adăuga alte două, care dețin active financiare mari. Însă aceste familii nu sunt cele care controlează singure totul – o fac în cooperare cu companii străine. De fapt ceea ce numim oligarhie în Grecia nu ar fi putut exista fără cooperarea unei companii străine, de cele mai multe ori europeană, din Franța sau Germania.
Se pot adăuga familii precum Alafouzos (armatori), Melissanidis (petrol, loterie), Makarinis (transport maritim), Bobolas (autostrăzi, reciclarea deșeurilor) sau Capelouzos (energie, administrarea aeroporturilor). Toate aceste familii posedă instituții de presă în Grecia si sunt mari acționari la băncile din țară.
De fapt, familiile sunt mediatori. Sistemul funcționează astfel: o mare companie străină cooperează cu o familie din Grecia care are legături la vârful politicii pentru a obține contracte cu statul. Cu alte cuvinte, acest sistem oligarhic este internațional: fără o companie străină acest model nu ar putea exista. Un bun exemplu este cel al Jocurilor Olimpice din 2004, care sunt la originea creșterii datoriei Greciei. Toate lucrările publice care au fost făcute pentru Olimpiada, dintre care multe au fost marcate de corupție, s-au supus aceluiași model – pe de o parte este compania străină, iar pe de cealaltă sunt o companie greacă și statul. Rolul întreprinderii autohtone se rezumă la raporturile privilegiate cu puterea politică. Adevăratul investitor, cu cel puțin 50% pentru fiecare lucrare, este o mare companie multinațională din Franța (Bouygues sau Vinci), din Germania (Hochtief), din Spania (ACS), etc. Sistemul funcționează în acest fel de 30 de ani.
Iar puterea politică?
Puterea politica este într-o mare măsură dependentă de interesele antreprenoriale.
Este o adevărată lege a tăcerii în jurul acestor oligarhi?
Este adevărat, iar aceasta se aplică atât presei din Grecia, cât și celei străine. A trebuit să vină această criză pentru ca rolul lor să iasă din umbră. Pentru presă, acest sistem a fost prezentat mult timp drept unul dintre motoarele creșterii și prosperității.
Putem compara acest sistem oligarhic cu mafia italiană?
Nu. Dar există similitudini: așa cum mafia oferă protecție contra cost, presa greacă, deținută de oligarhi, le protejează interesele antreprenoriale. Astfel, în cadrul referendumului de pe 5 iulie, când electoratul era profund divizat, toată presa privată, fără vreo excepție, a dus o bătălie la limita fanatismului pentru ”DA”, pentru acceptarea condițiilor creditorilor, pentru că aceasta corespundea intereselor oligarhilor.
Aceste familii care controlează Grecia sunt aceleași dintotdeauna?
Este un sistem care se reînnoiește de la o perioadă istorică la alta. Marile familii care controlează țara sunt aceleași de prin anii 1980. Din anii 1950 și până în 1980 au fost alte familii.
Acest sistem se confundă cu Grecia?
Nu, este chiar invers. Din punct de vedere istoric, Grecia nu a fost niciodată un stat centralizat puternic. Aceasta explică lipsa încrederii cetățenilor în stat. Grecia este o țară descentralizată, din rațiuni istorice și geografice, cu orașe mici, mici comunități în munți și insule care se bucură de o largă autonomie. Sistemul oligarhic este o inversare totală a acestui model. Când a apărut un centru puternic, el a dus la apariția alitelor antreprenoriale, care apoi s-a opus activității și creativității celor care nu fac parte din acest centru al puterii.
UE a luptat împotriva acestui sistem?
Dimpotrivă! În 2005, guvernul conservator al lui Karamanlis a votat o lege care interzicea ca o companie care ar putea participa la contracte cu statul să dețină (inclusiv alți membri ai familiei) și o instituție de presă. A fost primul pas adevărat al puterii de a lupta împotriva oligarhiei. Dar Comisia Europeană a considerat că această lege contravenea legislației europene. În loc să ceară o modificare a legii sau să ajute în alt mod guvernul în lupta împotriva corupției și a oligarhiei, Comisia a amenințat guvernul cu tăierea fondurilor structurale. Guvernul a fost obligat să abroge această lege. Astăzi, după cinci ani de control total exercitat de ”troică”, este neplăcut să constatăm că nu a fost propusă nicio măsură de luptă împotriva celor care au puterea, în timp ce cei care suferă de pe urma reformelor sunt pensionarii, oamenii simpli și salariații.
Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.