Fapt inedit: Primăria Capitalei, amendată de Poliția Locală

Primăria Capitalei a fost amendată cu 4.000 de lei de Poliţia Locală Sector 4 pentru că nu a îndepărtat stratul de zăpadă şi gheaţă depus pe aleile pietonale şi trotuarele aferente parcurilor Carol şi Tineretului.

Potrivit unui comunicat al Primăriei Sectorului 4 transmis, marţi, când s-au desfăşurat controalele, aleile pietonale şi trotuarele aferente parcurilor Carol şi Tineretului erau impracticabile, acoperite cu zăpadă şi cu gheaţă, fapt ce a pus în pericol integritatea corporală a cetăţenilor.

Potrivit hotărârii Consiliului General al Municipiului Bucureşti (CGMB) 120/2010, atât persoanele fizice, cât şi cele juridice au obligaţia ca pe timp de iarnă să îndepărteze ţurţurii de gheaţă formaţi la nivelul acoperişului imobilului/construcţiei, să cureţe, în maximum 24 de ore după încetarea ninsorii, zăpada depusă şi gheaţa formată de pe trotuarele aferente imobilelor unde domiciliază sau îşi desfăşoară activitatea, a sediilor de firme, curţilor şi terenurilor deţinute, astfel încât traficul pietonal să se desfăşoare în condiţii normale, iar pentru nerespectarea acestor prevederi amenda este de până la 2.000 de lei. Au fost întocmite două amenzi în valoare totală de 4.000 de lei, având în vedere că sunt vizate două locaţii distincte.

Edilul Daniel Băluţă a declarat că este „inadmisibil” ca după atâtea zile de când ninsoarea s-a oprit, Municipalitatea şi Administraţia Lacuri, Parcuri şi Agrement Bucureşti să continue „să trateze cu dispreţ” cetăţenii Capitalei.

El a făcut apel la primarul general al Bucureştiului, Nicuşor Dan, să respecte legea şi să dispună măsuri în regim de urgenţă prin care să stopeze pericolul la care sunt expuşi bucureştenii care merg în parcurile Carol şi Tineretului.

Directorul general al ALPAB, Corina Bega, declară că amenda aplicată de Poliţia Locală Sector 4 nu este una justificată, având în vedere că regulamentele referitoare la deszăpezirea aleilor din parcuri sunt diferite de cele privitoare la trotuare.

Ea a precizat, pentru Agerpres, că au fost deszăpezite aleile importante, magistralele care traversează parcul şi că există şi fotografii care să ateste acest lucru. Pe de altă parte, aleile din parcuri nu se curăţă în totalitate şi se lasă un „strat superficial de zăpadă”, a precizat Corina Bega.

Ea a menţionat că ALPAB nu a primit deocamdată niciun proces verbal, dar că a văzut în presă informaţia referitoare la amendă. De asemenea, a spus că aleile au fost curăţate înainte de venirea îngheţului şi că au fost aplicate materiale anti-derapante.

„Se face o mare confuzie. Ei fac trimitere la articolul 12 din HCGMB numărul 120/2010, doar că ei fac o mare confuzie, pentru că acel articol se referă la trotuare. Or, în parc nu sunt trotuare, sunt alei şi, practic, aleile din parcuri nu se curăţă în totalitate de zăpadă, ci doar magistralele care traversează parcul, conform unor regulamente care au zeci şi zeci de ani de aplicare neîntreruptă. Pe aleile mărginaşe în mod intenţionat se lasă un strat superficial de zăpadă, pentru ca negrul asfaltului să nu afecteze imaginea imaculată a parcului în aceste zile. Noi avem toate datele şi vom apela şi la dreptul la replică. La noi nu a ajuns niciun proces verbal, dar în momentul în care va ajunge, avem ordinele de serviciu prin care i-am delegat pe colegii care să se ocupe de aceste activităţi; avem contractul semnat cu firma care face deszăpezire, avem poze. Colegii noştri chiar au făcut, înainte să vină îngheţul, pentru că ştiam că după îngheţ nu se mai poate curăţa zăpada”, a precizat directoarea ALPAB.

Foto Arhivă

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

2 Comentarii

  1. tipic… muuult, foarte muult orgoliul al tintanului din s4… primarele general sa-si bage mintile-n cap si sa nu se ia de sectorul4, al mai prima! astia se amendeaza intre ei… circ!

  2. Mai demult, a apărut Piedone la TV cu niște mașinuțe mici pentru dezăpezire, mașinuțe (pe benzină) cumpărate de el și făcea demonstrație cu ele, dar pe asfaltul negru.
    Mai există mașinuțele ălea, le-a folosit vreodată, acum era ocazia!

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.