Fără despăgubiri pentru clienții europeni ai VW

Comisia Europeană nu a reușit să obțină despăgubiri de la Volkswagen pentru clienții europeni afectați de scandalul emisiilor poluante (Dieselgate), Bloomberg. În schimb, Executivul comunitar și grupul german au ajuns la un acord în urma căruia proprietarii de vehicule diesel VW vor primi o garanție extinsă pe doi ani asupra componentelor reparate pentru ca motoarele diesel EA189 să îndeplinească standardele privind emisiile.

Volkswagen, cel mai mare producător auto european și mondial, este implicat într-un scandal de amploare după ce, în toamna anului trecut, a recunoscut că, în perioada 2005 — 2015, a echipat 11 milioane de vehicule vândute la nivel mondial cu un soft care falsifică rezultatele testelor antipoluare ale motoarelor diesel.

Din cele aproximativ 11 milioane de vehicule afectate la nivel global, 8,5 milioane sunt în Europa.

Volkswagen a respins solicitările privind acordarea de despăgubiri clienților europeni, în timp ce majoritatea deținătorilor de vehicule diesel marca VW din SUA vor primi despăgubiri cuprinse între 5.000 și 10.000 de dolari, în funcție de valoarea vehiculelor înaintea scandalului Dieselgate.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Author

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.