Fascinanta justiție românească: Cazul de la Satu Mare

Act de violență, neurmat de cătușe. Tribunalul Satu Mare nu a considerat că e necesară arestarea preventivă a unui individ acuzat că a transformat în sclav un adolescent bolnav de epilepsie, maltratându-l.

Victima, un tânăr de 18 ani, bolnav de epilepsie, a fost folosit drept sclav de un bărbat de 39 de ani din Satu Mare. Băiatul a fost lovit cu un ciocan, cu lanțuri sau cabluri electrice și nu era plătit pentru munca sa, fiind ținut într-un garaj din curtea individului care l-a sechestrat, conform DIICOT.

Agresorul, bărbatul de 39 de ani, a fost reținut, iar judecătorii au respins cererea de arestare preventivă,  dispunând doar ca individul să fie arestat la domiciliu.

Comunicatul DIICOT despre acest caz:

„La data de 25 august 2020, procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Satu Mare au reținerea pe o perioadă de 24 de ore a unui inculpat,în vârstă de 39 de ani, pentru săvârşirea infracțiunii de trafic de persoane.

În fapt s-a reţinut că în vara anului 2019, inculpatul l-a racolat, adăpostit și supus la muncă forțată prin constrângere, agresiuni fizice și psihice pe un tânăr, în vârstă de 18 ani, până în cursul lunii iunie 2020, când victima a reușit să fugă pe timp de noapte din garajul în care era adăpostit și care se afla în curtea imobilului locuit de către inculpat și familia sa, după care a sesizat organele de poliție.
Persoana vătămată, pe toată perioada în care a muncit forțat în construcții și supus unor agresiuni fizice și psihice de către inculpat, nu a fost renumerat, deși la momentul racolării i-a fost promisă suma de 200 euro/lună, mâncare și cazare conform înțelegerii verbale dintre cei doi, i-a fost restrânsă libertatea de mișcare prin faptul că era în permanență supravegheat, fiindu-i reținut actul de identitate pe toată perioada.
De asemenea, inculpatul nu i-a permis victimei accesul la asistență medicală necesară deși cunoştea ca aceasta suferă de epilepsie şi mai mult, că avea leziuni suferite în urma loviturilor și maltratărilor l-a care a fost supus de către inculpat, care îl lovea cu diverse obiecte cum ar fi, cabluri electrice, ciocan, lopată, lanțuri, etc.
Aceste aspecte au fost confirmate și de concluziile raportului constatator medico-legal al Serviciului Medico-Legal al Județului Satu Mare, care a indicat prezența pe corpul persoanei vătămate a multiple cicatrici după plăgi contuze și tăiate superficiale, localizate la nivelul scalpului, toracelui posterior și membrelor superioare, care au necesitat 8-9 zile de îngrijiri medicale și care s-au produs în urmă cu 2-3 luni (respectiv perioada lunilor aprilie-mai 2020 în care victima a lucrat pentru inculpat).
Din cercetările efectuate în cauză s-a mai reţinut faptul că inculpatul a făcut publice imaginile cu victima – în care aceasta se afla în ipostaze denigratoare – prin postarea respectivelor imagini/clipuri video în mediul online.
În cauză s-a reținut, de asemenea, că în cursul anilor 2018-2019 inculpatul a mai recrutat un tânăr în vârstă de 22 de ani, profitând de starea sa de vulnerabilitate și inducerea în eroare sau abuz de autoritate, pentru a munci în domeniul construcțiilor în folosul său, fiind în permanență supravegheat și agresat fizic, fiindu-i reținute actele de identitate, în toată această perioadă nefiind remunerat pentru muncile prestate.
Prin încheierea din data de 26.08.2020, Tribunalul Satu Mare a dispus respingerea propunerii formulate de către procurorii DIICOT- Biroul Teritorial Satu Mare faţă de arestarea preventiva a inculpatului pentru o perioadă de 30 de zile şi a dispus luarea măsurii arestului la domiciliu pe o perioada de 30 de zile.
Cauza este instrumentată cu sprijinul ofiţerilor de poliţie judiciară din cadrul Serviciului de Combatere a Criminalităţii Organizate Satu Mare.
La activități au participat și jandarmi din cadrul I.J.J. Satu Mare”.

Abonează-te acum la canalul nostru de Telegram cotidianul.RO, pentru a fi mereu la curent cu cele mai recente știri și informații de actualitate. Fii cu un pas înaintea tuturor, află primul despre evenimentele importante, analize și povești captivante.
Recomanda
Ioana Radu 8518 Articole
Author

21 de Comentarii

  1. Care justitie? Cea care si-a subordonat politic politistii ca sa nu sara gardul la „magistratul” Gheorghe Dinca din Caracal? Cea care acopera beizadelele magistratilor care fac crime la greu? Cand l-au fugarit peste garduri pe judecatorul Mustata (Dumnezeu sa-l ierte), s-a putut! Mai nou beizadeaua magistratului din Novaci circula beat cu permisul auto suspendat de 1 an de zile si nimeni dintre organe (SRI,SIE,DGIA, DGA/ 2 si 1/4,politia locala care pazeste bancile din parc, BOR etc) nu s-a sesizat. Astept decretul lui Johannis de scoatere la pensia de 79.800 ron/luna a magistraului sef din Novaci (mama de criminal si complice la crima) pentru buna educare a fiului ratacitor de bani gata si cu merite deosebite la sporirea mortalitatii in Romanica. Astept pedepsirea exemplara a asistentei medicale care i-a scazut alcoolemia beizadelei de magistrat sef. Huuo Johannis care patroneaza magistratii complice la crime si doarme pe el in fruntea CSAT! PSD-ul e de vina!

  2. Dr.Mircea Beuran si Dna Sorina Pintea au trebuit arestați,exploatatorul asts de sclav si Negulescu portocală nu trebuie!Asta estd justitia romaneasca!
    Fabricarea de dosare cu dovezi inventate si băgarea la pușcărie a dușmanilor politici ,nevinovati este o preocupare primordială a justiției romane in ultimii 16 ani ,de la Basescu incoace ,din 2004.

  3. Toata ziua in gura cu legile justitiei.

    „Am mari speranțe că în această toamnă deja vom avea proiectele care vin să repare legile Justiției și care să redea și DEMNITATEA și posibilitatea judecătorilor, procurorilor ca să facă ORDINE și în aceste dosare care sunt restante”, a declarat Iohannis.

    Mizeria asta apara ambasada SUA si Cotroceniul, demnitatea si dez-ordinea facuta de judecatori.
    Justitia romaneasca e criminala. Mizeria asta incepe la ambasade si Cotriceni.

    Prin încheierea din data de 26.08.2020, Tribunalul Satu Mare a dispus respingerea propunerii de arestare. Justitia.

  4. Un corupt un penal auzuit gura antircoruptilor parca suna a practica judecator roman.
    Judecator nu de penal, judecator efectiv penal.

  5. Oare asta e „Romania normala” ? Sau doar o parte, adica „justitia normala” ? (ps : „… nu a fost renumerat …” (??) … „Famelie mare, renumeraţie mică, după buget, coane Fănică …” ; si apoi, cum sint alea domne „ipostaze denigratoare” ? sa dea dracu’ daca pricep !)

  6. Pe victimizarea justiție și-a luat Iohannis voturi în 2019. În 2020 uite fascinanta justiția ce face.

  7. Justitie serioasa, tati, in Romania! Trebuie recompensati si mai mult! Altfel, din cauza suprasolicitarii, mai gresesc si ei, micutii! Vai de capul lor! Si al nostru!

  8. Pe ocolite, pe alese si culese in guvernul pnl! Asta e justitia normala vazuta si practicata in timpul guvernarii pnl! Sper ca nu ati uitat urletele panaramelor de lux, citez:”psd vin sa distruga si acapateze justitia”! Care justitie bai golanilor de lux? Ce care nu functioneaza corect in perioada guvernarii voastre, pe care trantorul principal o incadreaza in „romania normala”, deci: nefunctionala sau la comanda?! Cum ramane cu infractorii puscariasi de la pnl care candideaza la aceste alegeri? Dar cu clanurile din timisoara, arad, craiova si pe unde mai sunt, sunt candidatii vostri ai pnl-ului, cum e cu „penali si puscariasi in functii cu demnitate publica”?!

  9. Care justitie, cea trunchiata de PSD? Te faci ca nu stii Joiana Radu.

  10. parere…,taci ba ceferistule. PNL va schimba legile justitiei bolovanule.Cele modificate de Dragnea in favoarea infractorilor.Ce tot o dai in boghiuri .

  11. Șeful Poliției recunosc ca s-au intalinti cu clanulurile mafiote sa se targuieasca cu ei despre cetatenilor.
    In guwenare clanurile se targuiesc cu politia. Clanurile pot sa ceara taxe de protectie direct de la politie.

  12. Dupa Justitia Mea vine CCR-ul Meu, Tunurile Mele ca totul imi apartine Mie.

  13. Cum de nu s-a gindit nimeni la „sporul de ciocanel” ? Da, ciocanelul ala cu care bat snitele acasa si cu care din cind in cind mai fac si liniste in sala in care „impart dreptatea” (zexe !) si care, prin utilizarea sa, risca sa creeze sechele grave la incheietura miini !

  14. costi: cap de pluta, ce au a face legile justitiei cu infractorii? sau nu te ajuta dovleacu’? tu ai habar cam despre ce e vorba in cele 3 legi ale justitiei? pt ca codurile penale au ramas aceleasi, cele facute pe genunchi de sasaitul pierdoiu.

  15. PNL si Iohannis au atacat la CCR legile care maresc pedepsele pentru pedofili. Nu mai e nimic de spus ca nu se mai poate spune nimic. Asta e justitia reformata de Macovie, Predoiu, Birchall si altii cu epoleti.
    Nu se merita riscul cu infectie de Covid-19 la votare liberalii oricum isi maresc din software numarul de procente.

  16. Justitia din Romania este dupa chipul si asemanarea lui Basescu !!Brrrrrr !

  17. Daca era comanda politica, tipul era la bulau! Vai de mama ta Romanie, cu o asemenea justitie! Marile devalizari economice din Romania, s-a facut prin justitie! Vezi retrocedarile ilegale, nerespecatrea contarctelor de privatizare, evaziunea fiscala, returnari de TVA, etc..

  18. JUSTITIA care i a dosit fatalaului cel hot pus la Cotroceni de servicii cele 47 de dosare penale Despre ce vorbim ?,despre justitia care face politie politica impreuna cu tradatorul tarii johanus cel ce se culca prin hoteluri cu sefii de servicii ?Unde s a mai vazut ca o tara sa aiba un presedinte pus de sri si care mai este si hot ,mincinos si tradator si pe invers SIKTIR A pus frana dezvoltarii tarii ,s a certat cu toti vecinii ,a vandut gazele tarii pe o sapca si a adus tara in prapastie Bravos natiune ,halal !

  19. Daca asta era PSD-ist de-al lui Dragnea, era deja condamnat la pedepsa maxima nu mai avea ocazia sa-l elibereze judecatorul. Justitia romaneasca se pune in miscare dar numai pentru PSDisti cu dosare fabricate de prostit prosti.

Comentariile sunt închise.

Precizare:
Ziarul Cotidianul își propune să găzduiască informații și puncte de vedere diverse și contradictorii. Publicația roagă cititorii să evite atacurile la persoană, vulgaritățile, atitudinile extremiste, antisemite, rasiste sau discriminatorii. De asemenea, invită cititorii să comenteze subiectele articolelor sau să se exprime doar pe seama aspectelor importante din viața lor si a societății, folosind un limbaj îngrijit, într-un spațiu de o dimensiune rezonabilă. Am fi de-a dreptul bucuroși ca unii comentatori să semneze cu numele lor sau cu pseudonime decente. Pentru acuratețea spațiului afectat, redacția va modera comentariile, renunțînd la cele pe care le consideră nepotrivite.